Ben Affleck, Oscar Isaac, Charlie Hunnam, Garrett Hedlund, Pedro Pascal și Adria Arjona fac echipă în Triple Frontier, un action movie regizat de J.C. Chandor, care va fi disponibil pe pe Netflix din 13 martie 2019.

Un grup de foști agenți ai Forțelor Speciale (BEN AFFLECK, OSCAR ISAAC, CHARLIE HUNNAM, GARRETT HEDLUND și PEDRO PASCAL) se reunesc pentru a plănui un jaf într-o zonă puțin populată din America de Sud, unde se întâlnesc mai multe granițe. Pentru prima oară în carierele lor de succes, acești eroi necunoscuți se implică în această misiune periculoasă și personală. Dar atunci când evenimentele iau o turnură neașteptată și amenință să scape de sub control, abilitățile, credințele și principiile lor sunt testate într-o luptă epică pentru supraviețuire.

Filmul e regizat de J.C. CHANDOR, nominalizat la Academy Award® (Margin Call, All Is Lost, A Most Violent Year), și scris de Chandor și MARK BOAL, câștigător al Academy Award® (The Hurt Locker, Zero Dark Thirty).

Foto: outnow.ch