Grey’s Anatomy se numără printre plăcerile mele vinovate; acum câțiva ani, când au început să omoare masiv personaje și să creeze tot felul de tragedii, mi-am asumat faptul că voi continua să mă uit la acest serial, chiar dacă are momente trase de păr sau scene pure de telenovelă mexicană. 😀 Mi se pare un fel de datorie morală să termini serialele la care începi să te uiți, numai că Grey’s nu cred că se va termina prea curând, așa că voi fi mereu aici… așteptând un deznodământ. J

În fine, după această introducere extinsă, vă anunț că dr. Arizona Robbins și dr. April Kepner părăsesc Grey Sloan Memorial Hospital.

Cei de la Deadline au confirmat că producătorii Grey’s Anatomy au hotărât să înceteze colaborarea cu actrițele Jessica Capshaw (Arizona) și Sarah Drew (April). Aparent, decizia a fost luată din motive creative și este una șocantă pentru Drew, care a scris pe Twitter că tocmai ce a aflat vestea și are nevoie de timp pentru a procesa informația.

Oricât de ciudat ar suna, asta e doar vestea proastă pe care ne-o dau producătorii ABC. Vestea bună este că tot aceștia au confirmat că Arizona și April sunt singurele personaje importante din Grey’s care vor părăsi echipa anul acesta.

„Întotdeauna e greu să îmi iau adio de la personajele mele. Atât Arizona Robbins, cât și April Kepner sunt personaje îndrăgite, dar și iconice – comunitățile LGBT și cele creștine sunt prea puțin reprezentate la TV. Întotdeauna le voi fi recunoscătoare Jessicăi și lui Sarah pentru că au adus la viață aceste personaje într-un mod vibrant și inspirațional pentru femeile din toată lumea. Ele vor face mereu parte din familia Shondaland”, a declarat Shonda Rhimes, creatoarea Grey’s Anatomy.

Deși nu a existat o explicație oficială pentru decizia de a renunța la April și Arizona, se pare că această debarcare ar avea legătură cu o mărire uriașă de salariu pentru Ellen Pompeo, actrița care joacă rolul lui Meredith Grey și care ar urma să primească 20 de milioane de dolari pe an (practic, și la case mai mari sunt tăiate bugetele dintr-o parte și puse în alta :D).

Foto: Instagram