Drama de acțiune “Detectivele din L.A.” (L.A.’s Finest), în premieră, din 11 mai, la AXN

AXN aduce în premieră serialul “Detectivele din L.A.” (L.A.’s Finest), cu Jessica Alba (Sin City) și Gabrielle Union (Bad Boys II) în rolurile principale, din 11 mai, lunea, de la ora 22.00.

Din universul francizei de succes „Băieți răi” (Bad Boys), creată de Jerry Bruckheimer, drama de acțiune „Detectivele din L.A.” (L.A.’s Finest) urmărește povestea lui Sydney “Syd” Burnett (Gabrielle Union), pe care am văzut-o ultima oară distrugând un cartel de droguri din Miami în “Băieți răi II”.

Acum, Syd pare că a lăsat trecutul în urmă și se concentrează pe noua ei carieră – detectiv în cadrul poliției din Los Angeles. Când Nancy McKenna (Jessica Alba), o mamă cu un trecut la fel de complex, îi devine noua parteneră, Syd se vede nevoită să se confrunte cu modul în care stilul ei de a-și trăi viața fără regrete ascunde secrete personale mult mai profunde.

În timp ce pornesc pe urmele celor mai periculoși criminali din Los Angeles, ocolind uneori regulile, dar și amenzile de viteză, cele două devin o forță de neoprit – atât pe străzile orașului, cât și una în viața celeilalte.

“Detectivele din L.A.” (L.A.’s Finest) este produs de Jerry Bruckheimer Television, 2.0 Entertainment și Sony Pictures Television. Cele două protagoniste sunt și producătoare executive alături de Jerry Bruckheimer (Bad Boys), Jonathan Littman (franciza CSI), Kristie Anne Reed (Lucifer), Brandon Margolis (The Blacklist), Brandon Sonnier (The Blacklist), Pam Veasey (CSI:NY), Doug Belgrad (Peter Rabbit), Jeff Gaspin (To Tell the Truth), Jeff Morrone (Atomic Blonde) și Anton Cropper (Suits) – care a și regizat episodul pilot al serialului.

Written By
More from Bianca Sterie

Documentarul despre Nina Cassian, „Distanța dintre mine și mine”, în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest

Documentarul „Distanța dintre mine și mine”, despre poeta Nina Cassian, un film...
Read More