Menu
News / TV

EUPHORIA, cel mai nou hit marca HBO

Euphoria/Euforia, noul serial HBO, a avut premiera pe 17 iunie la HBO și pe HBO GO. Serialul urmărește un grup de elevi de liceu în procesul lor de maturizare, într-o lume a drogurilor, sexului, traumelor și puternic influențată de social media. Protagonista serialului e actrița și cântăreața Zendaya.

Serialul dramă Euphoria/Euforia aduce o interpretare nouă a temei maturizării, explorând cu empatie și sinceritate peisajul petrecerilor îmbibate în substanțe ilegale și al vieții de zi cu zi.

Protagonista producției este Rue Bennett (Zendaya), o fată de 17 ani care a scăpat de dependența de droguri și care se străduiește să înțeleagă în ce direcție trebuie să meargă. Viața ei se schimbă dramatic atunci când o întâlnește pe Jules Vaughn (Hunter Schafer), o fată care s-a mutat recent în oraș după divorțul părinților ei și care, la fel ca Rue, încearcă să își găsească locul.

În viața lui Rue mai sunt colegii de clasă Nate Jacobs (Jacob Elordi), un sportiv a cărui furie ascunde multe frustrări; Maddy Perez (Alexa Demie), prietena lui Nate; Chris McKay (Algee Smith), un atlet care are probleme cu adaptarea la viața la colegiu; Cassie Howard (Sydney Sweeney), a cărei istorie sexuală continuă să-i facă probleme; Lexi Howard (Maude Apatow), sora mai mică a lui Cassie și prietena din copilărie a lui Rue; și Kat Hernandez (Barbie Ferreira), o adolescentă nemulțumită de corpul său și care își explorează sexualitatea.

Serialul HBO (bazat pe un serial israelian) este creat de Sam Levinson și va avea 8 episoade.