Săptămâna trecută mi-am făcut veacul pe la Cluj, la TIFF (Transilvania International Film Festival), alergând între filme simpatice și întâlniri cu oameni faini, creativi, care chiar fac lucruri surprinzătoare. Printre ei se numără și Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan, regizorii documentarului Dacii liberi, un film cu muuult umor, la care sala a râs și a aplaudat continuu. Filmul aduce pe marile ecrane un grup eclectic de dacologi, unii cu viziuni ceva mai intense despre daci, alții un pic mai echilibrați, însă concluzia o veți putea trage singuri la finalul peliculei.

Sunt perspective foarte interesante în Dacii liberi, așa că nu puteam pleca de la TIFF fără să stau de vorbă cu oamenii din spatele acestui proiect și să aflu mai multe detalii despre el.

Când și cum i-ați descoperit pe Dacii liberi? De la ce a pornit acest film?

Monica: Pe scurt, în 2010, un prieten, Voicu Bojan, ne-a zis: „băi, sunt niște oameni care se îmbracă în daci și romani și se bat. Vrei să filmezi?” El făcea un reportaj scris cu ei și noi am zis: „da, sigur”. Și atunci am mers la Roma cu cei care făceau chestia asta. Sunt din Cluj-Napoca, trupa de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna. Ei mergeau la un festival la care veneau multe trupe de reconstituire istorică și am filmat acolo. Cumva, mai în glumă, mai în serios, am vorbit cu Andrei și am zis să vedem ce e cu ei. Ok, daci și romani, hai să ne extindem research-ul.

Andrei: Noi inițial am observat că se tachinau destul de mult cei din tabăra romană cu cei din tabăra dacă, plus că am mai văzut la Roma câteva reacții din partea turiștilor români, care îi preferau mai mult pe daci decât pe romani.  Și, ulterior, documentându-ne pentru film, am dat peste tot doar de daci. Nicăieri nu se vorbea despre romani.

Monica: Se vorbea despre dacii autointitulați liberi. Și am zis: da, e un film bun pentru Anul Centenarului, am început să filmăm pentru el din 2016. Filmul e poate o contrabalanță la niște manifestări organizate în Anul Centenarului, mai populiste și mai puțin inspirate.

Cum v-au primit acești oameni? Sau, mai bine spus, cum au primit ideea unui documentar despre ei?

Monica: În total avem șapte protagoniști în film, printre care și un locuitor permanent al satului dacic de lângă Năeni, județul Buzău. Ne-au primit bine, cumva ei vor să promoveze locul și au fost foarte deschiși, au povestit fără ca noi să îi întrebăm foarte mult. Au mai fost televiziuni pe acolo și pe noi ne-au perceput drept o echipă care vrea să vadă cum e să trăiești într-un sat dacic.

Andrei: De exemplu, locuitorul din satul dacic pe care îl vedeți în filmul ăsta s-a apucat să ne povestească despre daci din proprie inițiativă. Noi le-am spus că vrem, în primul rând, să filmăm puțin din viața lor de zi cu zi, fiind mai puțin obișnuit ca niște oameni să încerce să refacă obiceiurile vechilor daci. De două ori ne-am nimerit acolo în momente speciale: prima dată a fost un hram al bisericii, a doua oară a fost o nuntă la care am și fost invitați. Iar a treia oară am vrut să îi prindem doar pe ei acolo, trăind o zi obișnuită. Însă, după cum spuneam, nu a fost nevoie să punem noi prea multe întrebări, ne-au povestit ei din proprie inițiativă.

Cum își promovează ei satul dacic?

Monica: Vin turiști, sunt și tot felul de evenimente. Ei locuiesc acolo, au grijă de case, fac puțină agricultură în jur, vin și niște ciobani în funcție de sezon. Și da, sunt vizitatori cărora le povestesc despre daci.

Ați surprins și niște personaje cu opinii foarte vehemente în acest film. Chiar așa sunt ele și dincolo de cameră?

Andrei: Exact asta am și încercat să facem cu filmul ăsta, având în vedere că fenomenul dacologic – i se mai spune și dacoman – a crescut foarte mult în mediul online. E o mitologie în care există, firește, și foarte multă fantezie, uneori dusă la extrem. Pe de altă parte, filmul îi prezintă și pe cei din trupa Terra Dacica Aeterna, care sunt arheologi, istorici, oameni cu preocupări serioase în domeniul ăsta. În mod paradoxal, ei susțin că știu mult mai puține lucruri despre daci și, de fapt, asta încearcă să facă prin arheologie experimentală: să recreeze armele dacilor, îmbrăcămintea dacică, să redescopere lucrurile.

Monica: Însă viziunea lor e una echilibrată.

Andrei: Așa este. Viziunea lor contrabalansează cealaltă tabără. Filmul ăsta până la urmă se dorește a fi un punct de pornire în interpretarea altfel a istoriei. Felul în care este predată istoria la noi este plin de clișee, e o propagandă care nu a apărut de azi, de ieri, este de mai bine de 100 de ani.

Monica: Și e o istorie care a rămas în noi.

Andrei: Protagoniștii noștri povestesc singuri, noi ne-am abținut să comentăm în mod direct. Dar, pe de altă parte, există și un dialog de la distanță între personaje care au idei și perspective diferite. Și chiar și un dialog direct între doi protagoniști care nu sunt tocmai pe aceeași lungime de undă.

Vouă, ca regizori, care vi s-au părut cele mai fanteziste, dar și cele mai pertinente teorii ale dacilor libere?

Andrei: Cum spuneam, e până la urmă vorba despre o mitologie, chiar stai să te întrebi în ce măsură oamenii cred 100% în ceea ce spun. Chiar și cei de la Terra Dacica Aeterna, istorici si arheologi, creează lucruri noi în jurul acestui univers. E cel mai vechi episod din istoria poporului român și, având foarte puține informații la dispoziție, e ușor să fantazezi. E un elemente de ludic în toată povestea asta… din partea tuturor. Și dacă iei benzile desenate cu episoade din istoria antică a altor țări, benzi care povestesc despre gali, triburile germanice, romani, firește că și acolo sunt inventate niște povești care pleacă de la un adevăr istoric.

Monica: Noi nu vrem să arătăm cu degetul, vrem să lăsăm omul care vede filmul să aibă filtrul lui, judecata lui. Vrem ca filmul să fie o bază, un starting point de discuție apropo de niște viziuni extreme, care nu cred că ne ajută în vreun fel. Am pornit și de la ideea că vedem în jur un naționalism în creștere, în Ungaria, Polonia, și atunci am vrut să vedem cum e la noi. Pentru că și la noi naționalismul e într-o oarecare creștere, dar nu e ca în alte părți.

Andrei: Da, iar dacii la noi au o simbolistică puternică – lupul dacic, cușma dacică.

Ați descoperit vreun ritual interesant, chiar ieșit din comun, în timpul filmărilor?

Monica: Am văzut perspective diferite, am fost la focul sacru, un fel de ritual pe care îl ține din când în când un grup din zona Hunedoarei. Acolo da, am fost surprinși să urmărim și discursul, dar și un ritual nou la care nu știam cum să ne raportăm.

Andrei: Scopul focului era să reînvie spiritul vechilor daci, ridicarea din genunchi a nației. Ei spun ca poporul român este un popor îngenuncheat și folosesc imaginea dacilor ca simbol al luptei împotriva opresorilor. De exemplu, unul dintre protagoniștii noștri folosește simbolul dacilor la manifestările pe care le organizează împotriva clasei politice.

Dacii liberi a avut premiera acum la TIFF. Unde o să-l mai vedem după festival?

Monica: O să mai fie vara asta arătat prin țară, ceea ce ne bucură, iar din toamnă vrem să intre într-un circuit de cinema. Sunt tare curioasă dacă o să fie interes din partea unor profesori ca să-l proiecteze în licee, facultăți. Aș vrea să fie văzut de cât mai multă lume și, poate, să dea naștere unor dezbateri care să plece de la ideea că lucrurile nu sunt numai albe sau negre. 

Foto: Dan Grigore / TIFF