Dacă ar fi să împărțim filmele în numai două categorii, cred că acestea ar arăta așa: filme pe care le vezi și de care uiți imediat, pentru că nu te impresionează în vreun fel, și filme care îți stârnesc zeci de emoții și care îți rămân multă vreme în inimă. Din ultima categorie face parte și Licu, o poveste românească, un documentar despre trecerea timpului şi despre bătrâneţe, o meditaţie despre propria condiţie şi efemeritate. La vârsta lui, Licu, protagonistului filmului, a rămas singur cu amintirile – despre familie şi momentele importante ale vieţii lui. 

Puse cap la cap, asemenea pieselor unui puzzle, aceste amintiri creionează o poveste simplă, dar atât de frumoasă și de sensibilă, încât știu sigur că nu vreți să o ratați. Licu, o poveste românească ajunge în cinematografele din toată țara pe 24 august, însă, până atunci, vă las cu Ana Dumitrescu, regizoarea documentarului, care o să vă spună mai multe despre acest film ce are șansa de a ajunge la Oscarurile de anul viitor.

Cine este Licu? Unde, când și cum l-ați cunoscut?

Licu este un om obișnuit. Ar fi putut fi vecinul tău sau bunicul tău, dar în fiecare om obișnuit poți să descoperi o viață extraordinară. Despre asta e povestea din acest documentar. Dar cum l-am cunoscut pe Licu este o cu totul altă poveste. Îl știu de mică, dar nu ăsta e subiectul filmului, pentru că nu asta m-a ghidat în realizarea documentarului.

În ce moment v-ați hotărât să faceți un film despre el?

În 2013. Îmi place să ascult poveștile din trecut și Licu are multe povești de spus. Filmul propriu-zis s-a turnat între 2016 și 2017. În total mi-au trebuit cinci ani să fac filmul ăsta.

Cum a primit Licu vestea realizării unui documentar despre el?

La început a crezut că e glumă, chiar dacă știa că eu sunt regizoare – Licu, o poveste româneacă nu e primul meu film. Nu a crezut niciodată că viața lui ar putea să intereseze pe cineva. A început să creadă abia când am câștigat trofeul „Golden Dove” la Dok Leipzig.

Pe ce ați pus accent mai mult: istoria și evenimentele majore din România, văzute prin ochii lui Licu, sau povestea lui de viață, cu discuțiile despre bătrânețe și trecerea timpului? Care este structura documentarului?

Toate părțile sunt la fel de importante. Nu am vrut să fac un film documentar în adevăratul sens. Nu este vorba de un documentar istoric,  ci mai degrabă de o poveste, povestea unui om în vârstă care a trăit istoria cu bune și cu rele.

Ce tehnici din fotografie ați adus în Licu, o poveste românească?

Cadrele sunt fixe și fiecare cadru este o fotografie, totul fiind coerent cu povestea. Static și omogen cu pozele care ilustrează viața lui Licu.

Filmul a fost proiectat în cadrul mai multor festivaluri internaționale, câștigând inclusiv trofeul Golden Dove la DOK Leipzig (unul dintre cele mai importante festivaluri de film documentar din lume). La ce competiții veți mai merge cu el în perioada următoare?

Trofeul Golden Dove a făcut ca filmul să intre automat în cursa pentru o nominalizare la Premiile Oscar, la categoria Cel mai bun documentar. Acum așteptăm până în toamnă procesul de nominalizare. Între timp, filmul își continuă traseul festivalier.

Cum a primit publicul din afară „o poveste românească”?

Cu foarte mare căldură. Este un film universal și asta pentru că fiecare spectator, de oriunde ar fi el, poate regăsi ceva intim în povestea asta.

Cum putem „împrieteni” mai mult publicul din România cu documentarul?

Documentarul este o lume la fel de mare ca si fictiunea. Un documentar nu are obligatoriu rolul de a documenta. Poți doar asculta o poveste ca să râzi , să plângi, să te distrezi. Documentarele cinema, din păcate, sunt asimilate cu cele de televiziune, dar nu este deloc același univers. Un documentar cinema este, în primul rând, un film de cinema.

 Cu ce ați vrea să plece spectatorii noștri de la Licu, o poveste românească? Care este mesajul pe care ați vrut să-l transmiteți?

Să nu uitați că viața trece repede. Profitați de ea cât încă mai aveți timp și nu uitați să le ziceți persoanelor apropiate cât de mult le iubiți.

FOTO: Jules et Films