Luna viitoare, mai exact pe 5 iulie, intră în cinematografele din toată țara filmul SAF, al doilea lungmetraj al regizorului Ali Vatansever, coproducție Turcia – Germania – România.

O dramă cu o acțiune ce are loc în Istanbul, unde refugiații sirieni se adăpostesc în clădiri abandonate, SAF îi are în prim-plan pe Kamil și soția lui, Remziye, care sunt pe punctul de a-și pierde casa. Rămas de mult timp fără un loc de muncă, Kamil este nevoit să accepte, în secret, să lucreze pe un șantier. Pe lângă faptul că astfel îi ia locul de muncă unui refugiat sirian, angajatorul lui este compania care distruge zona în care locuiește. Oprimarea și anxietatea – atât în cartier, unde se teme să nu fie descoperit, cât și la lucru, unde a acceptat salariul mic pe care îl primesc refugiații – îl schimbă treptat. Când Kamil dispare din senin, soția lui trebuie să se confrunte cu toate consecințele faptelor lui, care nu par să corespundă cu omul pe care îl cunoștea. Dar Remziye refuză să cedeze.

Despre povestea acestui film, dar și despre toate provocările unui proiect de cinema ne povestește acum Anamaria Antoci, producătoarea SAF, care, printre altele, s-a ocupat și de producția unor cunoscute titluri autohtone (Ilegitim, Fixeur, Planeta Petrila).

Înainte să povestim despre SAF, povestește-mi puțin despre rolul de producător: ce implică el și cum ai ajuns să faci asta?

Mi-e greu să definesc rolul unui producător, însă știu sigur că implică răbdare, viziune pe termen lung și skilluri de organizare și comunicare cu oamenii.

Într-un logline aș spune că m-am pregătit să devin coregraf și am ajuns producător de film. Dacă ar fi să detaliez parcursul până la jobul pe care îl am astăzi, el este unul destul de organic aș spune. De la studii de management și marketing cultural, experiență de lucru atât în instituții publice de cultură, cât și în sectorul independent, la participare în workshopuri și programe de formare profesională în străinătate.

Cât de complicat e să fii producător de film în România?

Cât poate fi de complicat să găsești proiectele puternice, cu povești originale, care să abordeze teme relevante la scară largă, care au atașat un regizor cu o viziune proaspătă, gata să-și asume riscuri, cu care tu, ca producător, să construiești o relație bazată pe încredere; să spui nu propunerilor cu care nu rezonezi; să creezi strategii de dezvoltare, finanțare, marketing, distribuție, personalizate pe fiecare proiect din portofoliu, când sursele naționale de finanțare sunt mai puține decât degetele de la o mână, iar cinematografele de artă din ce în ce mai puține; să pui bazele unui business sustenabil când cea mai mare parte a timpului tău se duce pe dezvoltare de proiecte, iar atunci când atragi sprijin de producție de la fondul național, obții de fapt un credit pe care firma ta îl încheie cu statul?

Dintre toate proiectele de film la care ai lucrat până acum, care a fost cel mai provocator pentru tine? De ce?

Cu siguranță Ilegitim (r. Adrian Sitaru) rămâne, cel puțin până în prezent, cea mai mare provocare. A fost primul lungmetraj pe care l-am produs, a fost 100% independent, și a venit la pachet cu o abordare artistică inedită, poate chiar inovatoare din partea lui Adrian. Am făcut mai toate greșelile pe care le poate face un producător la început de drum, cele mai multe pe parte de strategie de distribuție. Chiar dacă am reușit să le repar și să duc proiectul la bun final, deciziile greșite au rămas cu mine, marcate undeva cu steguleț roșu, și fac tot posibilul să nu le mai repet.

Din echipa filmului SAF cum ai ajuns să faci parte? Cum și când a venit acest proiect la tine?

După implicarea în mai multe proiecte românești, unele dintre ele realizate în co-producție cu alte țări, mi-am dorit foarte mult să mă implic și eu într-un proiect străin. Să privesc lucrurile și din perspectiva co-producătorului minoritar.

Cu echipa proiectului SAF am avut o primă întâlnire în 2016, la Istanbul, în cadrul pieței de co-producție Meetings on the Bridge. Eu eram acolo în căutare de proiecte, iar ei căutau posibii co-producători, îndreptându-și atenția către România datorită unui personaj de origine română existent în scenariul filmului.

Ce te-a atras cel mai tare la această poveste?

Am descoperit o dramă luminoasă, cu teme relevante și rezonante, cu potențial de a depăși  granițele turcești. Am fost atrasă în special de structura dramaturgică foarte curajoasă, și riscantă de asemenea, cu o evoluție impredictibilă a personajelor principale.

Filmul e o coproducție Turcia – Germania – România. Cum a contribuit România la realizarea SAF?

În primul rând, cu ajutorul Florentinei Bratfanof, director de casting, am reușit să găsim actrița potrivită pentru rolul Ivona, acesta fiind jucat de Mihaela Trofimov. 

Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, regizorul filmului fiind deschis să colaboreze cu un director de imagine din România. În etapa de post-producție, contribuția românească a fost pe partea de sunet, care a fost realizat în studioul Chainsaw Europe. Alexandru Dumitru este sound designer-ul filmului.

Pe partea financiară, nu am reușit să obținem sprijinul Centrul Național al Cinematografiei, însă ni s-a confirmat back-up plan-ul, și anume atragerea unei finanțări de la Zenith Media.

În timpul filmărilor a venit vestea bună a obținerii sprijinului Eurimages, sursă care s-a împărțit procentual între cele 3 tări co-producătoare. 

Cum a fost să lucrezi cu o echipă internațională?

În general, experiența unui proiect cu o echipă internațională necesită mai multă comunicare, pentru a evita blocajul generat de legislații, moduri de lucru, experiențe și culturi diferite. Pentru mine procesul de lucru nu a fost cu mult diferit față de filmele românești, contribuția noastră implicând puțini membri ai echipei.  

De ce nu ar trebui să ratăm SAF, din 5 iulie la cinema?

SAF este o poveste actuală, populată de caracterizări complexe care depășesc suprafețele lor aparent bidimensionale, în care veți descoperi două performanțe actoricești pline de profunzime emoțională.