Acum un an, eram la TIFF și auzeam multă lume vorbind despre un documentar la care oamenii se înghesuiau la coadă și stăteau cu orele la Q&A. Da, era vorba despre Procesul. La vremea respectivă nu am prins bilet la proiecție, pentru că am acest talent incredibil de a nu prinde bilet la filmele pe care țin morțiș să le văd, dar am tot citit despre subiect și am păstrat documentarul în cutiuța mea imaginară plină de titluri must see.

Iar seara trecută am fost la Elvire Popesco și, în sfârșit, l-am văzut. Evident, așteptările mele erau foarte mari, dar rezultatul e pe măsură. Procesul e un film dur, e un film care te revoltă de la o secvență la alta, e o poveste care pare incredibilă, dar nu, este chiar de-aici, de la noi, locul în care se poate întâmpla orice. Documentarul explorează cazul lui Mihai Moldoveanu, un fost ofițer al armatei, condamnat la închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. E genul de film care te obligă să fii atent în permanență pentru a putea face niște conexiuni, pentru că sunt cuvinte din domeniu juridic, sunt date, sunt informații pe care, dacă nu ești din domeniu (și eu nu sunt, vorba aia, la jurisprudență m-am pierdut de tot), nu prea ai cum să le înțelegi cum trebuie. Și, poate cel mai important lucru pentru mine, e genul de film care nu te lasă indiferent.

Nu o să vă spun concluzia mea despre cazul lui Mihai Moldoveanu, pentru că nu vreau să vă influențez în vreun fel, dar o să vă îndemn să mergeți să vedeți Procesul, care intră în cinematografele din toată țara pe 13 iulie. Până atunci însă, haideți să vedeți ce mi-au povestit Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan despre filmul lor.

Când şi cum aţi descoperit cazul lui Mihai Moldoveanu? Ce v-a convins să faceţi un film despre el?

Claudiu Mitcu: Despre cazul lui Mihai Moldoveanu mi-a spus Ileana pe la începutul anului 2013. Făcuse un interviu cu el și s-a gândit că ar putea să mă intereseze subiectul pentru un documentar. Am filmat un interviu tot la începutul anului și, pentru că urma să înceapă procesul de rejudecare după hotărârea CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) favorabilă lui Moldoveanu, m-am decis să-l urmăresc pas cu pas la ședințe, să fac un fel de jurnal al acestui proces. Am fost convins că vreau să fac un documentar cu Mihai odată ce am constatat că judecătoarele de la Înalta Curte de Casație și Justiție resping constant cereri din partea lui Moldoveanu, care cu siguranță le-ar fi apropiat de adevăr.

Ileana Bîrsan: Pe Mihai l-am descoperit întâmplător pe Facebook, unde declara că a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Tot atunci i-am urmărit câteva interviuri filmate de-a lungul anilor și am descoperit un om foarte articulat și coerent, foarte insistent și luptător în încercarea de a-și demonstra nevinovăția. Marile probleme din dosar și abuzurile din șirul de procese prin care a trecut Mihai au fost urmate de o sumă de lucruri cel puțin dubioase pe care le-am descoperit de-a lungul procesului de rejudecare. După o condamnare la 25 de ani de închisoare de către Tribunalul Bihor, în 1998, Mihai a fost achitat și eliberat de către Curtea de Apel Oradea, în 1999. Această achitare din lipsă de probe a fost un punct de vedere important pentru decizia noastră de a face filmul.

Din ce am observat în ultima perioadă, publicul din România tinde să reacţioneze înainte de a vedea un film construit în jurul unui subiect controversat. Iar Procesul chiar porneşte de la un caz controversat. Aţi avut avut vreodată rezerve în ceea ce priveşte realizarea acestui film?

IB: Nu am avut niciodată nicio rezervă să facem acest film despre cazul lui Moldoveanu. Pentru ca cineva să poată avea o opinie despre caz și despre film trebuie să vină în cinema să vadă Procesul. Îi invităm să vadă filmul inclusiv pe cei care au fost implicați în dosar: procurori, polițiști, avocați, judecători.

În ce a constat procesul de documentare pentru acest film? Care au fost primii paşi pe care i-aţi făcut?

CM: La început am avut dosarul pe care l-am primit de la Mihai și pe care l-am studiat de-a lungul anilor de documentare. Primii care ne-au ajutat să-l deslușim au fost chiar Mihai și avocata lui, Alina Cojocaru. Am avut câțiva consultanți, procurori și judecători, pentru că aveam nevoie de o opinie neutră, justă. Apoi, timp de doi ani, a fost întregul proces de rejudecare, la care am ținut un fel de jurnal filmat cu Mihai, pentru că nu aveam acces cu camera în sala de judecată. Tot pentru documentare, am fost la Oradea și am reconstituit traseul în timp și spațiu conform scenariului Parchetului, pe baza căruia Mihai a fost condamnat. Am citit tot ce-am găsit despre caz în presa vremii, inclusiv la Biblioteca Județeană din Oradea, și am văzut toate materialele și interviurile pe care anumite televiziuni le-au făcut de-a lungul anilor.

IB: Ședință de ședință, l-am înregistrat vorbind despre lucrurile pe care le vor discuta sau pe care le vor cere și, apoi, la ieșirea de la ședință, verificam ce s-a respins, ce s-a aprobat, ce obstacole au mai apărut și ce urmează să facă în continuare. În timpul procesului am avut ocazia să vedem câteva casete video cu cercetarea la fața locului, ancheta procurorilor și reconstituirea, un document extrem de important, în primul rând, pentru înțelegerea mai precisă a felului în care sistemul funcționa la acea dată. Mare parte din imagini sunt în film.

Cum a primit Mihai Moldoveanu vestea că veţi face un documentar despre el?

IB: Mihai Moldoveanu vorbește despre cazul lui de zeci de ani de zile, încă din primii ani de detenție. Lupta lui pentru demonstrarea nevinovăției a fost constantă și coerentă. Mihai a fost foarte deschis de la prima întâlnire. Filmul i-a dat ocazia să-și spună povestea care ar putea ajunge, astfel, în fața mai multor oameni.

Pe lângă imaginile surprinse de voi, aţi inserat şi imagini de arhivă din timpul anchetei. Aţi avut în plan de la bun început această structură – alternanţa dintre imaginile voastre şi cele de atunci?

IB:
Știam de existența imaginilor de arhivă de la Mihai. Ele au fost vizionate în procesul de la Curtea de Apel Oradea. Noi le-am văzut prima oară în timpul procesului de rejudecare de la București, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, și în timpl vizionării ne-au traversat o sumă de stări și de gânduri. Era clar că vrem să avem aceste imagini în film, mai ales ca document care să vină să contrapuncteze povestea din unghiul lui Mihai de vedere. Aceste imagini suplinesc întrucâtva absența din film a judecătorilor și a procurorilor care fie au condus, fie au hotărât condamnarea lui Mihai în mai multe instanțe.

CM: Imaginile cu cercetarea la fața locului din 1995 și cele cu ancheta și reconstituirea din 1996 apar în film în ordine cronologică, pe de-o parte, pentru a puncta cât mai just și fără interpretările noastre perioada de început a cazului, punctul de pornire pentru lungul șir de procese, cu toate neajunsurile și abuzurile lor, pe de altă parte, pentru a fi fideli și receptării poveștii de către noi doi și de a o da mai departe spectatorilor așa cum și noi am descoperit-o de-a lungul a aproape patru ani de documentare.

Privind din afară, ca oameni care nu se lovesc de sistemul juridic zi de zi, care vi s-au părut cele mai mari nereguli, cele mai ciudate scăpări din dosarul lui Mihai Moldoveanu?

IB: Cazul a devenit complex, complicat și controversat pentru că începutul este dezastruos. Imaginile de arhivă ale cercetării de la fața locului constituie un document important care prezintă o defectuoasă, absurdă și stupidă procedură a colectării probelor de la locul crimei. Și din cauza unei foarte neprofesioniste cercetări a locului crimei, rechizitoriul și apoi hotărârile instanțelor au condus la succesivele condamnări ale lui Mihai. Bâjbâiala, mijloacele de coerciție, presupunerile nebazate pe probe, scenariul necoordonat cu faptele și realitatea sunt prezente în aceste documente de arhivă și în film.

CM: Un document de referință pe care l-am folosit în înțelegerea cazului este dosarul procesului de la Curtea de Apel Oradea care l-a achitat pe Mihai în 1999. E un dosar substanțial și meticulos făcut, spre deosebire de cel din 2000, de la Înalta Curte, un dosar ce conține foarte puține file, practic e copiată sentința din 1998. De altfel, CEDO a stabilit că procesul din 2000 a fost inechitabil, pentru că nu s-au administrat probe, nu s-a audiat inculpatul, n-au fost audiați nici martorii, iar Mihai nu a avut apărare. Abuzurile și obstacolele în drumul către aflarea adevărului sunt prezente și în procesul de rejudecare asupra căruia noi ne oprim în acest documentar. Într-un proces de aproape doi ani, am fost martorii apariției de hârtii oficiale tăinuite, necuprinse niciodată în dosar, dispariția obiectelor care au fost considerate probe în condamnările lui și care în prezent ar fi putut fi analizate prin proba ADN, respingerea unor cereri de bun simț pentru aflarea adevărului, cum ar fi reconstituirea în timp și spațiu pentru a vedea dacă se probează cu ce spune Parchetul, sau introducerea unor amprente în bazele de date ale Interpolului sau Poliției pentru a vedea cui aparțin.

În ce stadiu se află acum cazul lui Mihai Moldoveanu?

IB:  În urma procesului de rejudecare, Mihai Moldoveanu a fost condamnat la închisoare și eliberat condiționat în 2016. Își continuă lupta pentru demonstarea nevinovăției și va fi prezent, alături de avocata lui, la câteva dintre proiecțiile documentarului, pentru a vorbi cu spectatorii și specialiștii din sistem în încercarea de a lămuri acest caz și, eventual, de a redeschide cazul și, poate, de a-i găsi pe adevărații autori ai crimei.

Un proiect precum Procesul în mod sigur nu este ocolit de provocări. Care au fost obstacolele cu care v-aţi confruntat pe parcursul realizării acestui documentar?

IB: Marele neajuns în perioada documentării și, ulterior, în perioada în care gândeam construcția filmului a fost absența celorlalți doi condamnați din dosar și a celor implicați în arestarea și condamnarea lui Mihai. Ne-am izbit de refuzul total de a discuta cu noi, cu sau fără aparatul de filmat. Apoi, când am văzut imaginile de arhivă, ne-am gândit că aceste documente ne vor ajuta să avem un punct de vedere just și o atitudine onestă în construirea filmului. Doar că, deși procesul se încheiase și Mihai fusese eliberat din închisoare, deși conform legii aveam dreptul să avem acces la informațiile de interes public, a trebuit să așteptăm aproape un an și jumătate până să intrăm în posesia imaginilor de arhivă.

Documentarul a avut premiera anul trecut la TIFF, care a fost feedback-ul publicului de acolo?

CM: Procesul a avut două proiecții la TIFF. E posibil să fi bătut recordul cu cel mai lung Q&A din istoria festivalului. După prima proiecție, cu sala plină, alături de echipa filmului, Mihai a stat de vorbă cu spectatorii două ore și jumătate. După ambele proiecții, cei mai mulți dintre spectatorii care i-au pus întrebări au fost de partea lui, fiindu-i alături în încercarea de a-și găsi dreptatea și adevărul, dar au fost și întrebări prin care încercau să-și lămurească scepticismul în privința nevinovăției. Nu cred să fi fost vreun spectator dintre cei care au rămas atâtea ore la discuții căruia să-i fi fost indiferentă povestea lui Mihai.

Procesul va intra pe 13 iulie şi în cinematografele din ţara: ce reacţii speraţi să producă? Atât din partea publicului, cât şi din partea autorităţilor.

IB: Ne-am dori mai întâi ca filmul să fie văzut în cinema de cât mai mulți spectatori, pentru a discuta despre acest caz în cunoștință de cauză. Nu sperăm să avem un anumit tip de reacție, ci ne-am dori ca fiecare dintre spectatori să judece atent. Am făcut filmul ca să lămurim pe cât posibil acest caz, fără însă a avea vren verdict sau vreo revelație. Ne dorim însă ca filmul să genereze discuții, atât în mijlocul spectatorilor, cât mai ales în mijlocul sistemului. Vom organiza și niște proiecții cu oameni din sistem, în încercarea de a vedea ce se mai poate face cu acest caz încă neclarificat până la capăt din punctul nostru de vedere. Filmul creează condițiile ca Mihai să intre în dialog cu oameni care nu știau până acum de caz și, ce ne-am dori cel mai mult, după 22 de ani, cu cei care sunt implicați în acest dosar și în condamnările lui.

De ce nu ar trebui să ratăm acest documentar?

CM: Am făcut acest documentar pentru a-i da lui Mihai posibilitatea de a-și spune povestea și de a le da spectatorilor ocazia de a vedea un film cu o poveste care se întinde pe mai bine de douăzeci de ani despre un om care susține că e nevinovat și că nu a comis crima pentru care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Procesul e o poveste despre adevăr și justiție în cazul unui om, nu despre sistem în general. Povestea unui om care nu și-a găsit dreptatea și se luptă să demonstreze că e nevinovat poate să iște întrebări în fiecare dintre noi.

Foto: Rollercoaster PR