Dacă este un film pe care îl aștept cu nerăbdare în luna mai, acela ar fi Book Club („Clubul femeilor dezlănțuite”), o comedie cu Diane Keaton, Jane Fonda, Candice Bergen şi Mary Steenburgen în rolurile principale. De ce vreau să-l văd? Evident, sunt mega-fană Diane Keaton și Jane Fonda, dar adevărul este că mi-este și dor să văd la cinema o poveste care să mă binedispună imediat, să mă relaxeze și să nu-mi dea de gândit mai mult decât e cazul. Să fie așa… easy peasy lemon squeezy. 😀

Iar Book Club, care intră în cinematografele din toată țara pe 25 mai, îndeplinște la fix aceste criterii esențiale, așa că, la final de lună, plănuiesc o ieșire cu fetele la acest film, care pare să fie perfect pentru o reuniune de chicks. Pelicula este despre o carte – Fifty Shades of Grey adică. Un club de lectură. Şi patru femei trecute lejer de prima tinereţe, ale căror vieţi se schimbă după ce încep să citească acest roman. Și dacă încă nu v-am stârnit curiozitatea cu asta, nu vă faceți griji, pentru că Diane Keaton o să vă convingă imediat în rândurile de mai jos. Garantat.

Ce te-a convins să accepți rolul din comedia Book Club?

Diane Keaton: Am acceptat în principal pentru că mi-a făcut o reală plăcere să citesc scenariul. Nu e ca și când primesc zi de zi scenarii de la comedii. (Râde) Apoi, avem de-a face cu patru prietene foarte apropiate, care sunt la fel de unite și peste zeci de ani. Să ne înțelegem! Dau peste o grămadă de provocări, însă mereu se bazează una pe cealaltă și cred că acesta este cel mai important aspect de reținut în film. Scenariul este foarte bine scris de către Erin Simms și Holderman. M-am distrat cel mai mult în timpul filmărilor.

Povestește-ne puțin despre personajul pe care îl interpretezi.

Diane Keaton: O cheamă Diane, ceea ce pentru mine a însemnat foarte mult. Mă identific total cu ea. Povestea ei este amuzantă, asta înseamnă că e de bine. De-a lungul carierei, am avut oportunitatea de a juca multe roluri de femei nesigure, iar acest personaj se încadrează în același tipar. Tocmai și-a pierdut soțul și are două fiice care îi poartă de grijă. Ele încearcă să îi schimbe tabieturile, pentru că realizează că mama lor se simte pierdută. Deși e susținută de prietenele ei, Diane e pe cale să se dea bătută până când îl întâlnește pe Mitchell (Andy Garcia), de care se îndrăgostește imediat.

În ce sens mai poate fi nesigură o femeie matură?

Diane Keaton: În film, când relația cu noul iubit se complică, Diane se bazează doar pe sfaturile prietenelor ei de-o viață. Ele sunt singurele constante care i-au rămas. Eu am 72 de ani și interpretez un personaj de aceeași vârstă, știu perfect ce înseamnă să pierzi o persoană apropiată. Apoi vin copiii tăi și îți spun că tu ai devenit un copil, ceea ce este extrem de neplăcut. M-am regăsit complet în această parte a personajului: nesiguranța, teama și îngrijorarea.

Cum e prietenia cu celelalte trei doamne?

Diane Keaton: Am dificultăți doar cu Sharon (Candice Bergen), pentru că e foarte autoritară. E judecătoare, deci se explică. În rest, filmul acesta este despre prietenie înainte de orice. Este despre a găsi oamenii în care să ai încredere, cu care să fii fericită, cu care să împărți toate luptele si pe care să îi simți ca parte din familie. 

În viața reală, ai un grup de prietene asemănător?

Diane Keaton: Eram foarte apropiată de părinții mei, dar ei nu mai trăiesc și le simt lipsa îngrozitor de tare. Mai am doar câteva rude care înseamnă totul pentru mine. Nu prea am alți prieteni.

Cu celelalte actrițe cum te-ai înțeles?

Diane Keaton: Simt că nu ne-am fi cunoscut niciodată cu adevărat dacă n-ar fi fost Book Club. Asemenea personajelor din film, suntem persoane atât de diferite și cu toate acestea lectura ne-a adus împreună. Este impresionant, iar eu mă simt extrem de norocoasă că am ajuns să le cunosc. Le iubesc din tot sufletul.

Sursă interviu: Vertical Entertainment

Foto: Vertical Entertainment

ÎȚI RECOMAND ȘI: Filme mai 2018: descoperă premierele lunii!