Noutăţile lunii aprilie la AXN România

Angus “Mac” MacGyver și John Nolan, cel mai în vârstă cadet, se întorc în aprilie la AXN, odată cu premiera noilor sezoane din „MacGyver” și „Recrutul” (The Rookie). Mai mult, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului (2 aprilie), AXN difuzează un maraton “Doctorul cel bun”, serialul care spune povestea doctorului Shaun Murphy, un tânăr autist care a visat de mic să devină medic și care este noul rezident al secției de chirurgie a unui spital de top.

 

MacGyver – premiera sezonului 4, din 7 aprilie, marțea, de la ora 21:00; cu Lucas Till, Tristin Mays, Justin Hires

În debutul sezonului 4, Angus “Mac” MacGyver este recrutat de John Acosta, General în cadrul Departamentului Apărării pentru a fura un proiect militar top secret dintr-un laborator. Misiunea are ca scop identificarea breșelor de securitate, însă atunci când echipa Phoenix descoperă că Acosta plănuiește un atac cu ajutorul aceste arme, Mac trebuie să îl oprească până nu e prea târziu. Henry Ian Cusick (Lost, Scandal) se alătură distribuției începând cu noul sezon, care a avut premiera în Statele Unite ale Americii pe 14 Februarie.

 

Recrutul/ The Rookie – premiera sezonului 2, din 7 aprilie, marțea, de la ora 22:00; cu Nathan Fillion, Eric Winter, Afton Williamson

Experiența de viața se pare că i-a prins bine recrutului John Nolan. Astfel, a reușit să treacă cu bine peste primele luni de antrenament și să se apropie de visul de a deveni polițist în cadrul LAPD. Acțiunea sezonul doi continuă la scurt timp după atacul terorist asupra orașului, din finalul primului sezon. Viața unuia dintre recruți este în pericol, Nolan nu mai are parteneră iar rezultatele unui examen important aduc surprize neașteptate atât pentru recruți, cât și pentru superiori.

Written By
More from Bianca Sterie

Zece zile de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Șerban”, acordată de Conceptual Lab în cadrul TIFF

Au mai rămas zece zile pentru înscrierile la Bursa „Alex. Leo Șerban”,...
Read More