PARASITE, câștigătorul trofeului Palme d’Or în 2019, ajunge în cinematografe din 8 noiembrie

Parazit/ Parasite, filmul regizorului fenomen Bong Joon-Ho, câștigător al Palme d’Or la Cannes 2019, ajunge pe marile ecrane din România din 8 noiembrie. Parazit este o versiune modernă și violentă a luptei de clasă din Coreea de Sud.

Scris și regizat de Bong Joon-Ho, reprezentant al noului val sud-coreean, consacrat pentru originalitatea filmelor sale, care se adresează deopotrivă cinefililor, dar și marelui public, Parazit este o excelentă satiră, plină de suspans, ce abordează într-o manieră surprinzătoare un subiect universal valabil: inechitățile sociale. 

Filmul spune povestea familiei Ki-taek, ai cărei membri șomeri sunt foarte interesați de viața extrem de bogatei familii Park. Într-o zi, fiul lor, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru a preda cursuri individuale de engleză acasă la familia Park. Ajuns acolo, o întâlnește pe Yeon-kyo, frumoasa moștenitoare a acestui imperiu. În urma acestei prime întâlniri între două familii și două lumi total opuse, membrii lor se trezesc în mijlocul unor situații imposibil de controlat, în urma cărora nimeni nu va rămâne nepătat.

Câștigător al trofeului Palme d’Or în 2019 la Festivalului de Film de la Cannes, Parazit a întrunit atât ovațiile juriului, cât și ale criticilor și publicului, fiind totodată și primul film sud-coreean care primește această distincție.  

Variety scrie că “autorul coreean este într-o formă devastatoare cu această tragicomedie neagră ca smoala despre inegalităţile sociale din Coreea modernă”, Time Magazine a fost de părere că pelicula este un “exemplu superb despre cum o poveste bine spusă, cu personaje vii, poate tăia până la os şi te poate lăsa pe gânduri zile în şir”, iar Times concluzionează: “Parazit este capodoperă spre care autorul şi-a îndreptat întreaga sa carieră”.

Distribuit de Independența Film, Parazit va rula în cinematografele din România din 8 noiembrie. 

Written By
More from Bianca Sterie

(Review) Dumbo, filmul căruia nu am nimic să-i reproșez

Nu am ce. Zău. Ce aș putea să comentez despre un film...
Read More