Când a apărut Pretty Little Liars, eu eram în liceu și serialul ăsta mi se părea senzațional. Chiar țin minte că așteptam conștiincioasă un nou episod și îmi plăcea că avea și suspans, și sipoșenii, dar și un soundtrack mișto rău (o să las mai jos o piesă care îmi place și acum tare mult).

După primele sezoane a cam devenit telenovelă sau pur și simplu gusturile mele s-au schimbat, dar cert e că mă obosise toată acea căutare a lui A și nu știu exact cum s-a terminat, dar chiar și eu am prins vreo trei de A, trei personaje care făceau cu rândul în rolul villain-ului. Cert e că subiectul a prins bine de tot, că altfel nu făceau șapte sezoane. Și un spinoff, Ravenswood, pe care l-au anulat după un prim sezon. Și acum, încă un spinoff: The Perfectionists. Pe care producătorii speră să-l țină mai mult.

Pretty Little Liars vs. The Perfectionists

La fel ca Pretty Little Liars, The Perfectionists are la bază o serie de cărți de Sara Sheperd. Noul serial este creația aceleiași I. Marlene King, care a făcut și PLL și Ravenswood. Însă de această dată acțiunea nu va mai avea loc în Rosewood, ci în Beacon Heights, un oraș în care absolut toată lumea încearcă să fie perfectă, să le facă și să le aibă pe toate. Dar nimic nu e ceea ce pare, iar lucrurile se schimbă radical în clipa în care are loc o crimă. În spatele fiecărui perfecționist există un secret, o minciună, un alibi.

Ce personaje din Pretty Little Liars revin în The Perfectionists?

Momentan, a fost confirmat faptul că Alison DiLaurentis (Sasha Pieterse) și Mona Vanderwaal (Janel Parrish) sunt cele două personaje din PLL care vor reveni în The Perfectionists. Și cunoscându-le background-ul, cu siguranță se întorc… la pachet cu numeroase intrigi și planuri malefice.

Din distribuția noului serial fac parte și Kelly Rutherford, Lily din Gossip Girl, în rolul lui Claire Hotchkiss, una dintre cele mai bogate femei din Beacon Heights, Sofia Carson, una dintre cele mai populare actrițe Disney din prezent, Eli Brown și Chris Mason.

Filmările pentru The Perfectionists au început deja, iar serialul va fi lansat în 2019.