Primele două sezoane din UMBRE se văd la TNT România

Primele două sezoane ale serialului românesc „Umbre”, produs de HBO Europe în România, vor fi difuzate la postul de televiziune TNT începând cu 5 noiembrie.

Primul sezon are opt episoade, regizate de Igor Cobileanski și Bogdan Mirică, acesta din urmă semnând scenariul adaptat. Din distribuție fac parte Șerban Pavlu, Sergiu Costache, Ștefan Velniciuc, Andreea Vasile, Maria Obretin și Andi Vasluianu. Premiera serialului „Umbre” la TNT este programată pentru marți, 5 noiembrie, de la ora 21:00.  Primul sezon va fi difuzat până vineri, zilnic, câte două episoade, de la aceeași oră. Duminică, 10 noiembrie, începând cu ora 21:00 telespectatorii pot urmări maratonul primului sezon „Umbre”.

Relu Oncescu (Șerban Pavlu) este căsătorit, are doi copii și duce o viață dublă. Prin ochii familiei lui, el pare un taximetrist obișnuit. Nimeni nu bănuiește că Relu lucrează ca recuperator pentru Căpitanu’, un mafiot local.

Niciuna dintre cele două lumi (a familiei și a mafiei) nu știe despre existența celeilalte. Relu reușește să țină totul sub control, însă nu pentru multă vreme. După ce omoară accidental un om, el încearcă să iasă din lumea interlopă, dar nu mai găsește o cale de întoarcere. Zi de zi, secretele adunate devin din ce în ce mai apăsătoare, iar minciunile încep să iasă la suprafață una câte una.

Sezonul al doilea, de șase episoade, va avea premiera la TNT marți, 12 noiembrie, de la ora 21:00. El va fi difuzat până joi, câte două episoade, zilnic, de la aceeași oră. Duminică, 17 noiembrie, de la 21:00, este programat să înceapă maratonul sezonului 2.

Scenariul celui de-al doilea sezon a fost 100% original, scris de Bogdan Mirică. Din distribuția celui de-al doilea sezon fac parte Şerban Pavlu, Maria Obretin, Andreea Vasile, Dan Hurduc, Mădălina Craiu, Gabriel Huian, Doru Ana şi Dorel Vişan.

Relu și soția lui, Gina, s-au separat. Cele două vieți ale lui Relu se intersectează violent. Fiica lor se căsătorește cu băiatul mafiotului Căpitanu’. Tinerii așteaptă un copil, primesc cadou de nuntă o mașină scumpă și pleacă în luna de miere. Răfuielile vechi îi ajung din urmă pe copii și pe părinți. Cum în lumea interlopă totul se plătește, Relu îi caută pe vinovați și încearcă să-și facă singur dreptate.  Timpul a trecut și afacerile clanului Căpitanu’ au devenit din ce în ce mai mari și mai suspecte în ochii unui procuror care vrea să-i înfunde. Totul e amenințat. Relu vrea să-și răzbune familia și nimic nu-i mai stă în cale. E gata să sacrifice un mare transport și să plătească cu viața pentru a-i găsi pe făptași.

Serialul „Umbre” a fost lansat în decembrie 2014 la HBO. Este bazat pe „Small Time Gangster”, un format creat de Boilermaker Burberry şi licenţiat de DRG Formats. Al doilea sezon „Umbre” a fost lansat în noiembrie 2017.

Imaginea a fost realizată de Andrei Butică, care a mai lucrat pentru lungmetraje precum „Poziţia copilului” (r. Călin Peter Netzer), „Câini” (r. Bogdan Mirică) și „Toată lumea din familia noastră” (r. Radu Jude). Muzica serialului a fost compusă de Adam Balasz, care a realizat coloana sonoră a peste 30 de filme şi are o vastă experienţă în producţia muzicală.

Casa de producţie care a realizat ambele sezoane ale serialului este Multi Media Est. Sezonul al treilea va avea premiera în această toamnă la HBO și pe HBO GO.

Foto: Adi Marineci

Written By
More from Bianca Sterie

Noutăţile lunii aprilie la AXN

Primăvara aceasta, grila AXN aduce seriale în care acțiunea și drama se...
Read More