Menu
Film / News

Primul trailer Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald e aici!

Crimes Grindelwald

Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald este cea de-a doua parte a francizei Fantastic Beasts, o extensie a universului Harry Potter creat de J. K. Rowling. Acțiunea acestei serii are loc în New York-ul anilor ’20, cu mult înaintea celei din Harry Potter, iar personajul principal este, de această dată, Newt Scamander (Eddie Redmayne), un magizoolog exmatriculat de la Hogwarts, care ajunge în America cu scopul de a găsi și de a studia creaturile magice.

Iată și primul trailer al mult așteptatului film!

Dacă ați văzut primul film, probabil deja știți că… nu e Harry Potter. Adică da, sunt baghete, sunt farmece, sunt vrăjitori și vrăjitoare, dar eu una nu am simțit emoțiile alea pe care le simțeam atunci când mă uitam filmele Harry Potter (și pe care încă le simt ori de câte ori le revăd).

Chiar și așa, am fost foarte entuziasmată de acest film. În primul rând, pentru Eddie Redmayne. Mi se pare cel mai bun actor pentru rolul lui Newt, nu cred că-mi imaginam pe cineva mai potrivit decât el pentru asocierea cu lumea frumoasă a magiei din Harry Potter. Katherine Waterston, care o interpretează pe Tina, nu e Emma Watson, dar mi-a plăcut mult de ea și de personajul său. De fapt, întreaga distribuție (cu Ezra Miller în frunte!) mi s-a părut inspirată. Doar că, mna, încă nu sunt holurile alea întunecate de la Hogwarts, planurile nebunești făcute de Harry, Hermione și Ron în baie, poțiunile și Quidditch-ul și toate celelalte chestii pe care le adoram în Harry Potter.

Însă am mari speranțe în ceea ce privește The Crimes of Grindelwald. Noul film va fi centrat pe debutul conflictului dintre Albus Dumbledore (jucat, în Fantastic Beasts, de Jude Law) și Gellert Grindelwald (Johnny Depp), un vrăjitor la fel de periculos ca Voldemort. Numele lui a fost menționat de câteva ori și în Harry Potter. Newt Scamander va avea un rol important în această confruntare în care, bineînțeles, va fi de partea lui Dumbledore.

No Comments

    Leave a Reply