Am revenit de câteva zile de la TIFF (Transilvania International Film Festival), dar încă nu mă pot opri din a povesti despre festival și despre momentele minunate petrecute la Cluj-Napoca. Mă simt norocoasă că ajung an de an acolo și iau parte la toată magia TIFF-ului, un loc care este exact așa cum ar trebui să fie lumea în care trăim: mai liniștită și mai înțelegătoare, organizată, cu oameni care își fac treaba excelent, care încearcă în permanență să se autodepășească și să facă mai bine, cu veselie și, bineînțeles, cu multe filme bune. Da, chiar iubesc din tot sufletul acest festival!

Tocmai din acest motiv, anul acesta am încercat să aflu un pic mai mult despre el și despre secțiunile sale mai mici. De Competiția Oficială știm deja cu toții, la Zilele Filmului Românesc mergem de fiecare dată să descoperim cele mai noi titluri autohtone, însă, pe lângă acestea, la TIFF avem și câteva programe conexe extrem de interesante.

Printre ele se numără EducaTIFF și Let’s Go Digital, două evenimente pe care m-aș fi bucurat enorm să le descopăr pe vremea când eram eu în liceu și asta pentru că trasează foarte bine câteva direcții pentru tinerii pasionați de filme și cinema. Raluca Lupșa este coordonatoarea lor și, pentru că am reușit să o prind săptămâna trecută la Cluj, am povestit puțin cu ea despre aceste proiecte și despre motivele pentru care nu ar trebui să le ratați.

Primul dintre ele, EducaTIFF, a ajuns acum la cea de-a 11-ediție, un proiect care deja are o tradiție la TIFF: „EducaTIFF și-a dorit încă de la început să formeze un public de tineri cinefili, consumatori de filme de artă, filme de festival, tocmai în ideea de a-și dezvolta o cultură cinematografică, capacitatea de a analiza un produs media, de a-și expune o părere. Iar pentru asta trebuie să fii expus constant la un anumit tip de filme, la produse de genul acesta. Ne dorim să aducem cât mai aproape de copii filmele pentru publicul tânăr, să-i încurajăm să vină la film și să ajungă astfel adulții care pot aprecia un produs de calitate”, spune Raluca.

Deși este un program care li se adresează copiilor și tinerilor, în primul rând, structura EducaTIFF-ului este una complexă de fiecare dată: „Pe lângă proiecțiile de filme, filme pe care noi le selectăm, titluri pe care nu au ocazia să le vadă în cursul anului la cinema, avem sesiuni de Q&A (după fiecare proiecție), în cadrul cărora discutăm toate părerile, atât cele pro, cât și cele contra, și încercăm să-i încurajăm să-și expună opinia despre ce au văzut, să ne spună dacă le-a plăcut sau nu, dacă un personaj ar fi putut fi expus mai bine… dezbatem orice detaliu pe care ei îl consideră important. În plus, pe lângă asta, avem ateliere legate de industria cinematografică și nu numai. Am avut mulți ani un atelier de animație, anul acesta chiar am avut unul la care ei au creat un personaj de hârtie care, ulterior, ar fi putut fi folosit într-o animație. Și în cadrul atelierelor mergem pe ideea de a-i apropia cât mai mult de industria cinematografică și de tot ce e în jurul ei. Atelierele sunt gratuite, pe bază de rezervare oricine poate să participe la ele, iar la proiecțiile de film avem bilet de acces, pe care copiii trebuie să și-l cumpere, dar prețul este unul modic. Mai mult decât atât, pentru cei din școlile speciale sau din școlile din mediul rural, avem gratuitate la proiecții.”

Pe măsură ce o ascultam pe Raluca povestindu-mi despre acest proiect, m-am dus inevitabil cu gândul la școala mea din Pitești și la activitățile extra-școlare care mă plictiseau teribil, dar la care, cumva, eram nevoită să particip. N-am fost suficient de norocoasă pentru a prinde un eveniment precum EducaTIFF în adolescență, dar mă bucur că am ocazia de a-l promova acum. Pentru că mi se pare al naibii de greu să promovezi un proiect cultural, mai ales dacă e vorba despre unul pentru copii. „Noi am avut noroc că, în Cluj, avem un public iubitor de film și, din fericire, printre cei care vin la TIFF sunt și profesori, profesori cinefili, care vin cu plăcere în fiecare an. Ei au înțeles foarte repede și foarte ușor ideea acestui program și tocmai din acest motiv ne-a fost ceva mai ușor să implementăm în Cluj inițiativa EducaTIFF. Probabil că în alte orașe, acum 11 ani, când am început, ar fi fost mult mai greu”, mi-a spus Raluca.

Din fericire, EducaTIFF ajunge și în orașele din țară în care sunt organizate ediții locale ale TIFF-ului (București, Sibiu etc.): „Sunt locații în care mergem doar cu filmele, dar sunt locații în care am organizat și ateliere. Ideea e să ne extindem, să creștem în toată țara, să avem un program consistent peste tot.”

Tot legat de EducaTIFF, am fost foarte curioasă de reacția copiilor la proiecțiile de film. Eu eram destul de timidă și nu puneam niciodată întrebări (o greșeală pe care, din păcate, o mai fac din când în când și acum), dar sper din suflet că generațiile de-acum se schimbă din punctul acesta de vedere. „Copiii sunt foarte drăguți, foarte sinceri. În continuare observăm o oarecare reticență în a pune întrebări, mai ales la copiii mai mari, că cei mici, clasele I-IV, sunt foarte deschiși, foarte vorbăreți, cu greu le luăm microfonul din mână. Dar apoi, din clasa a cincea, se simte o reticență, o abținere. Noi tocmai asta încercăm să facem: să-i încurajăm cât mai mult să-și exprime părerile și să putem avea o discuție constructivă după fiecare proiecție de film”, spune Raluca Lupșa.

Ediția din acest an a fost cea mai complex de până acum și a turat motoarele la maximum: „Am avut filme, activități și ateliere pentru toate categoriile de vârstă, de la preșcolari, pentru care am avut animații non-verbale, fără subtitrări, la părinți și profesori. Pentru cei din urmă am avut un film, un documentar – Unde ne e locul / Where We Belong – despre copii care trăiesc în familii divorțate, despre cum gestionează ei această situație, despre cum se împart între cei doi părinți. La proiecție le-am invitat și pe Domnica Petrovai, psiholog, și pe regizoarea filmului, Jacqueline Zünd, iar la final am avut o discuție constructivă, extrem de bine primită de publicul din sală. Tot la această ediție am avut și un atelier de educație digitală pentru părinți, am încercat să-i aducem mai mult în lumea internetului. Deci din punctul ăsta de vedere am avut cel mai complex program EducaTIFF de până acum, am atins toate categoriile de vârstă și foarte multe subiecte.”

Pe lângă EducaTIFF, Transilvania International Film Festival are și o secțiune numită Let’s Go Digital – la care, sinceră să fiu, aș participa și eu acum dacă m-aș mai califica. Dar nu mă calific, din păcate pentru mine. „Pe cei care sunt foarte pasionați de industria cinematografică și se gândesc chiar să urmeze o carieră în domeniul ăsta, îi așteptăm în fiecare an la Let’s Go Digital, un atelier aflat la a 15-a ediție anul acesta. Timp de zece zile, cât durează festivalul, 15 adolescenți din toată țara vin la Cluj și, împreună cu cinci tutori, fac un film, un scurtmetraj. Facem cinci echipe, cu trei adolescenți în fiecare echipă, iar la final rezultă cinci scurtmetraje. Participanții noștri parcurg absolut toate etapele realizării unui film, de la scrierea scenariului la filmat și montat. Și nu avem neapărat o competiție, nu există un câștigător. Fiecare scurtmetraj primește un feedback, după ce le vedem pe toate într-o gală Let’s Go Digital, la final de TIFF”, mi-a povestit Raluca.

Nu-i așa că sună absolut genial? Ei bine, dacă v-am convins și dacă încă vă mai bucurați de adolescență, la anul vă puteți înscrie și voi: „Avem o perioadă de înscriere, de obicei în luna aprilie, când lansăm un call pentru înscrieri. Și într-adevăr procesul e un pic diferit, în sensul în care adolescenții trebuie să trimită niște fotografii sau un filmuleț făcut de ei, să ne scrie o scrisoare de motivație și să ne trimită o povestioară despre o întâmplare din viața lor. Toate acestea ne ajută pe noi să îi selectăm pe cei buni și cei interesați.”

La final, am fost curioasă de relația dintre educație și artă, iar răspunsul Ralucăi a venit imediat: „Da, arta poate să facă educație și să dezvolte foarte mult un copil.”

Voi ce credeți: poate arta să educe? Și o poate face mai bine decât școala românească?

FOTO: Raul Ştef/TIFF