M-am dus la Aquaman fără prea multe așteptări. Dintre toate filmele DC Comics din ultimii ani (Man of Steel, Batman vs Superman, Justice League, Suicide Squad, Wonder Woman… sper că nu am omis vreunul), doar Wonder Woman mi s-a părut extraordinar de bun. Atât de bun, încât l-am și revăzut de câteva ori.

Justice League a fost o tristețe. Unul dintre puținele filme de la care chiar am vrut să plec. A fost atât de haotic și neinteresant încât m-am gândit că acesta va fi sfârșitul DC Comics. Dar acum că am văzut și Aquman, cred că mai are o șansă. Cu Wonder Woman și Aquman, DC Comics s-a dus în direcția bună. La Aquaman mi s-a părut că s-a văzut efortul de a face lucrurile bine, de a aduna toate ingredientele (cu Jason Momoa în frunte) care asigură succesul unui film și de a le da o formă interesantă.

Filmul este distribuit de Vertical Entertainment și este deja în cinematografe. Iar dacă încă nu l-ați văzut, sper că rândurile următoare vă vor convinge să dați o fugă la cinema.

Aquman are poveste. Și povestea are coerență.

Pentru profanii ca mine, care nu au răsfoit prea multe benzi desenate la viața lor și nu sunt familiarizați cu istoria supereroilor, filmul face o trecere în revistă foarte mișto a poveștii lui Arthur Curry/Aquaman. Sunt și câteva flashbacks care te ajută să înțelegi ce s-a întâmplat, de ce, care au fost consecințele.

Practic, de fiecare dată când era o scenă la care mă întrebam „dar oare cine e ăsta?” sau „cum a ajuns să facă acest lucru…?”, urma imediat și explicația.

Pe scurt, Arthur Curry (Jason Momoa) este jumătate om, jumătate atlantean, fiul unui pământean și al unei prințese din regatul subacvatic Atlantis. Deși o bună parte din viață și-a petrecut-o pe uscat, Arthur și-a folosit întotdeauna abilitățile speciale pentru a proteja mările și oceanele.

Acum însă, Aquaman trebuie să facă mai mult, pentru că Atlantisul și lumea întreagă sunt în pericol. Și este obligat să ajungă în locul pe care l-a evitat întotdeauna pentru a evita un dezastru. Chiar dacă nu e tocmai pregătit pentru o astfel de luptă…

Fiecare personaj are ceva interesant…

… chiar și alea rele. De farmecul lui Aquaman e responsabil Jason Momoa, aici nu încape îndoială. Omul acesta e simbolul masculinității prin excelență și nu cred că DC Comics ar fi putut găsi un Aquaman mai bun, un supererou care să aibă și charismă, și curaj, și o doză de nebunie, și umor, și slăbiciuni, și empatie.

Apoi, foarte mișto sunt și personajele feminine ale filmului, Atlanna (Nicole Kidman, care pare că arată tot mai bine pe măsură ce înaintează în vârstă), mama lui Aquaman, și Mera (Amber Heard), o prințesă rebelă din Atlantis, fără de care Arthur ar fi pierdut. La propriu. Epoca filmelor în care doar bărbații erau în prim-plan s-a cam încheiat, iar producătorii Aquaman s-au lipit imediat de mișcarea de empowerment a femeilor.

Avem și două personaje negative care îi cam dau bătăi de cap lui Aquman, despre care nu o să dezvălui prea mult, ca să nu vă stric surpriza. Însă mi-a plăcut că acești doi antagoniști sunt cumva umanizați. Fac ceea ce fac, pentru că nu au știut niciodată o altă cale, pentru că nu au învățat diferența dintre bine și rău. Și, cumva, ajungi să îi înțelegi.

Iar relația dintre Aquaman și unul dintre acești supereroi este una care merită urmărită și dezvoltată în sequel (pentru că da, sunt convinsă că va exista și a doua parte!). Mi s-a părut o paralelă interesantă cu Thor și Loki, eroii din filmele Marvel. Iar dacă o să vedeți Aquaman, o să vedeți exact la ce mă refer. 😉

Vizual, Aquaman e un spectacol al culorilor

Până la Aquaman, niciun film DC Comics nu a abuzat atât de mult și atât de bine de CGI. Dar rezultatul final mi-a plăcut, Atlantisul chiar pare un loc de poveste. Bine, mă gândeam în timpul filmului că mă așteptam la ceva mai rudimentar, dar Atlantisul din acest film numai rudimentar nu e.

Mai degrabă ultra-high-tech, chiar mă întreb cum de n-au lansat peștii ăia și un nou model de smartphone cu atâta tehnologie la dispoziție. Că aveau timp, cât se lupta Aquaman pe-acolo.

Și acțiunea te ține cu ochii lipiți de ecran

E foarte dinamic acest Aquaman. E un film de peste două ore, la care nu te plictisești nici măcar o secundă.

Și mi-a plăcut că există un echilibru între scenele de acțiune, foarte mișto realizate, cu lupte, curse nebune, urmăriri subacvatice, și momentele acelea cu emoție și poveste. Și aici cred că este meritul lui James Wan, regizorul multor filme horror care m-au înspăimântat (Saw, The Conjuring, Insidious), aflat acum la prima sa peliculă cu supereroi.

Nu știu cum a trecut el de la ororile alea la un film cu un Aquaman minunat, de care chiar nu se sperie nimeni, dar i-a ieșit. Și sper că DC Comics îl va ține aproape și la următoarele filme. They need James Wan.

Gata, v-am convins? Mergeți la Aquaman?

Foto: outnow.ch