Zilele trecute am fost la avanpremiera A Star Is Born, debutul regizoral al lui Bradley Cooper și unul dintre filmele pe care le așteptam eu cel mai mult toamna aceasta. Îmi place Lady Gaga (by the way, vă recomand și documentarul despre ea, Gaga: Five Foot Two), îmi place Bradley Cooper, îmi plăcea povestea, mi se părea că o să fie genul acela dramă despre o relație intensă și bolnăvicioasă, cu doi oameni care se iubesc și se distrug unul pe altul în același timp. Și cam așa a fost, mai mult sau mai puțin.

Cu o mică excepție, despre care o să povestesc în rândurile ce urmează, filmul acesta a fost minunat. Nu am văzut, din păcate, celelalte A Star Is Born – îmi propusesem să îl văd pe cel din 1954, cu Judy Garland și James Mason, înainte de proiecția remake-ului semnat de Cooper, dar cum mă confrunt cu o acută lipsă de timp, l-am ratat. Din acest motiv, nu am un termen de comparație între ele, așa că o să mă rezum strict la filmul de acum și o să încerc să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la această poveste.

+ Chimia dintre Bradley Cooper și Lady Gaga

Pentru cei care au deschis internetul mai târziu și au ratat trailerele și cele 150 de milioane de articole despre A Star Is Born, filmul pornește de la întâlnirea dintre muzician de renume, Jackson Maine, și o tânără aparent banală, Ally, care cântă ocazional în barul de gay al prietenilor ei. El este fascinat de ea și de vocea sa, ea este impresionată de lumea lui… și uite așa pornesc împreună într-o aventură nebunească.

Acum, ce mi se pare mie personal foarte tare este că și povestea dintre Bradley Cooper și Lady Gaga a început cam tot așa, bine, singura diferență e că relația lor a rămas doar una profesională. Cooper a povestit în W Magazine că era la un eveniment caritabil cu mama lui, un eveniment la care urma să cânte un invitat surpriză. La vremea respectivă, nu știa foarte bine muzica lui Lady Gaga, dar a ascultat-o interpretând La Vie en Rose a lui Édith Piaf și a fost cucerit de vocea ei – de altfel, La Vie en Rose apare și pe soundtrack-ul A Star Is Born. I-a sunat agentul, a mers acasă la ea, au făcut spaghetti (amândoi au rădăcini italienești) și de atunci și până acum au făcut un film pe care îl laudă toată planeta.

Și cred că se vede foarte bine pe ecran că au o relație apropiată, pentru că n-am mai văzut de ceva vreme un cuplu cu atât de multă chimie. Fiecare privire, fiecare gest și fiecare atingere contribuie la creșterea tensiunii, a energiei dintre ei. Iar momentul în care cei doi cântă pentru prima dată împreună este WOW, vocile lor se potrivesc atât de mișto încât toată scena îți face pielea de găină (urăsc expresia aceasta, dar nu e una care să se potrivească mai bine).

+ Emoții, emoții și iar emoții

Îmi plac mult aceste povești de dragoste care ies din tiparele alea drăguțe, care sunt mai degrabă despre o pasiune distrugătoare, despre testarea unor limite, despre sacrificii și compromisuri decât despre sărutări sub clar de lună. Oh, și A Star Is Born le are pe toate!

Jackson și Ally trăiesc o aventură incredibilă, însă fiecare vine și cu părțile sale dificile: el, cu o dependență de alcoolism și o problemă medicală ce amenință să distrugă tot ce a construit pe plan muzical, ea cu o acută lipsă de încredere în sine și în forțele proprii.

Și dacă tot vorbeam în titlu despre aspectele mai puțin cunoscute (și mai puțin plăcute), da, cred că A Star Is Born este și despre asta, dincolo de complicata poveste de dragoste. E un film care te face să simți suferința personajelor, toate bătăliile care se dau în inimile lor. E o dramă care te emoționează profund și care, într-un fel, te urmărește și după ce ieși din sala de cinema.

– Un final prea din scurt

Dacă ar fi să am vreo doleanță vizavi de această poveste minunată, atunci aceasta ar fi: că finalul a fost parcă prea din scurt, prea rece, prea puțin în raport cu restul peliculei. E o scenă din care este foarte ușor să îți dai seama ce urmează, dar nu pot spune că m-a deranjat faptul că era previzibil deznodământul cât m-a deranjat această oarecare superficialitate din final. Meritau mai mult aceste două personaje la sfârșit? Da, cu siguranță, dar asta nu înseamnă că nu e touchy și că nu o să folosiți tot pachețelul de șervețele din dotare.

+ Muzica genială

Da, un clișeu, ce să mai zică și asta acum? Însă n-am cum să nu punctez acest aspect, pentru că, maaaaan, piesele lor sunt aur curat. Și dacă de vocea lui Lady Gaga s-a convins deja toată lumea, stați să-l auziți pe Bradley Cooper!

La bază, el e actor, ea e cântăreață, dar modul în care au reușit să se transforme este impresionant. El cântă atât de bine de parcă ar fi umplut stadioane întregi toată viața lui, în timp ce ea joacă senzațional, ca și când ar avea în palmares vreo douăzeci de filme, blockbustere și indies în egală măsură (știam că joacă bine, doar a luat Globul de Aur pentru rolul din American Horror Story).

Îi vedem la Oscaruri? Da, fără dubii. Nu știu dacă vor lua neapărat Oscarul pentru interpretările lor (povesteam săptămâna trecută și de First Man, care are candidați serioși în această competiție), dar nominalizările le au asigurate din punctul meu de vedere. Ce va fi mai departe rămâne să vedem mai încolo. 😀

A Star Is Born va avea premiera pe 19 octombrie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

Foto: outnow.ch