(Review) Star Wars: The Rise of Skywalker este finalul epic pe care îl merită această franciză

Dacă este un film despre care se vorbeşte cu patos zilele acestea, Star Wars: The Rise of Skywalker, pelicula care încheie saga Skywalker, pe care George Lucas a început-o în 1977 cu A New Hope, cu Mark Hamill, Harrison Ford şi Carrie Fisher în distribuţie.

Review-urile criticilor de pretutindeni sunt, în mare parte, negative şi asta pentru că toată lumea acuză filmul de o supraaglomerare de întâmplări, de o reciclare a elementelor şi a ideilor din celelalte filme, că e lipsit de inspiraţie şi că nu are acel vibe memorabil pe care îl au peliculele de la început.

Tot ce pot spune e că… nu sunt de acord. Pentru mine, Star Wars: The Rise of Skywalker a fost un film foarte satisfăcător. Da, blockbuster comercial, recunosc, o poveste care vrea să mulţumească atât fanii care au crescut cu eroii Star Wars, cât şi spectatorii care au descoperit de curând universul Jedi, Forţa şi Ordinul Întâi. Mi-a plăcut ce a început J. J. Abrams în 2015, cu The Force Awakens, şi cred că The Rise of Skywalker reprezintă tot ce a putut scoate el mai bun din această serie. Care da, nu e perfectă, dar nu cred că e vreun film perfect pe lumea asta.

Înainte de a trece mai departe, trebuie să precizez că eu nu sunt vreun mare fan al SF-urilor, mai ales dacă mă trimiţi în spaţiu cu ele. Nici nu am văzut filmele Star Wars când eram mică. M-am apucat de ele acum câţiva ani, când am zis să nu rămân pe dinafară fix cu această franciză pe care o iubeşte aproape toată lumea. Şi, în mod surprinzător pentru mine, mi-a plăcut. Mi se pare în continuare foarte complicat să ţii pasul cu toate personajele (şi legăturile dintre ele), cu toţi droizii, cu toate planetele şi creaturile lor. Dar nu pot să nu admit că este o lume fascinantă creată aici în Star Wars.

Apropo de acest val de informaţii care vine odată cu filmele SW şi care tinde să devină copleşitor în unele momente, trebuie să spun că l-am resimţit şi în The Rise of Skywalker. Cel puţin în primele 30-40 de minute ale peliculei.

Povestea începe cu o descoperire care pare să schimbe radical raportul de putere între Ordinul Întâi, condus acum de Kylo Ren (Adam Driver), şi Rezistenţa tot mai şubredă a Prinţesei Leia (Carrie Fisher, care da, apare şi în acest film, chiar dacă a murit în 2016, după ce J.J. Abrams a cerut permisiunea familiei Fisher de a recurge la cadrele nefolosite cu ea din The Force Awakens pentru a o readuce pe marile ecrane). Prin urmare, membrii Rezistenţei, în frunte cu Poe (Oscar Isaac), Finn (John Boyega) şi Rey (Daisy Ridley), sunt nevoiţi să găsească rapid soluţii pentru a avea măcar o mică şansă în faţa Ordinului Întâi. Doar că această căutare a lor care îi poartă dintr-un loc în altul este, în primă instanţă, destul de haotică.

Dar se întâmplă ceva interesant în timpul ăsta, o construcţie care, din punctul meu de vedere, e cea mai faină direcţie a filmului. Este vorba despre evoluţia relaţiei dintre Rey şi Kylo Ren. Ştim deja din peliculele anterioare că cei doi împărtăşesc o legătură foarte puternică. Dar modul în care se transformă ea în acest film este grozav. În ciuda faptului că, aparent, sunt total diferiţi, îi unesc mai multe lucruri decât şi-ar putea imagina. Rey este un personaj feminin fabulos, care se confruntă cu nişte lupte interne foarte dure şi care parcurge un drum anevoios în încercarea de a-şi păstra echilibrul şi de a deveni un adevărat Jedi. La rândul său, Kylo mi s-a părut acel antierou pe care pur şi simplu nu îl poţi detesta. Sigur că face lucruri inumane, însă îţi poţi da seama cu uşurinţă că, de fapt, el se află sub imperiul Dark Force şi că este mai chinuit, mai torturat psihic decât oricine altcineva. Cu toate acestea, pe măsură ce puterea lui creşte, şansele sale de a se salva din punct de vedere moral devin din ce în ce mai mici.

Pe lângă aceste conflicte interne care macină personajele principale ale poveştii, Star Wars: The Rise of Skywalker vine cu o doză uriaşă de nostalgie pentru fanii înfocaţi ai seriei. Este un fel de întâlnire încărcată de emoţie, o reuniune galactică a eroilor noştri preferaţi. Dar nu o să dau spoilere şi o să vă las să descoperiţi aceste surprize la cinema.

Cât despre marea bătălie a filmului, cred că nimeni nu poate spune că nu este una epică. Arată extraordinar din punct de vedere vizual şi este extrem de intensă. De altfel, e o luptă care se dă pe mai multe fronturi, iar proporţiile sunt uriaşe. Eu am avut norocul de a vedea filmul la IMAX, la invitaţia Cinema City & Cineforum, unde efectele speciale au fost puse în valoare într-un mod extraordinar, ceea ce mă face să cred că sunt şanse mari să vedem acest film nominalizat la Oscaruri, la categoria Special Effects.

Dincolo de spectacolul imaginilor, sunt câteva scene în această ultimă parte a filmului care chiar m-au ţinut cu sufletul la gură. Pentru că da, le intuieşti într-un fel sau altul, nu pot spune că The Rise of Starwalker a venit cu vreo răsturnare de situaţie din aceea total neaşteptată. Dar tot stai cu inima mică acolo, până se ajunge la o concluzie şi poţi răsufla liniştit.

Acestea fiind spuse, indiferent ce zic criticii, cred că acest nou film Star Wars trebuie văzut şi privit cu ceva mai puţină încrâncenare. Este finalul unei serii care ne-a adus extrem de multă bucurie, e dinamic, emoţionant, o aventură fantastică alături de nişte personaje legendare. Filmul este distribuit în România de Cineforum şi rulează acum în cinematografe.

Foto: outnow.ch

Written By
More from Bianca Sterie

Cele mai bune filme la care să te uiți când ai nevoie de o vacanță

Nu știu voi cum procedați, dar eu una mă inspir mult din...
Read More