Ca orice student la Jurnalism care se respectă, m-am uitat, acum niște ani, la All the President’s Men, Citizen Kane, Zodiac, Spotlight (mai nou) și alte câteva filme cu și despre demersurile unor jurnaliști setați pe o singură misiune: să descopere adevărul. Și chiar dacă nu m-a atras niciodată ideea de a deveni jurnalist din ăla… „serios”, m-au atras mereu poveștile și experiențele lor. Mă rog, cele ale jurnaliștilor din afară, că aici, pe plan local, cum s-ar spune, e cam subțirel acest capitol. Dar hai să ne întoarcem la filmul nostru.

Știam că o să-mi placă The Post, pentru că mi se pare că nu ai cum să dai greș cu o poveste despre o investigație jurnalistică de impact – iar succesul filmelor de mai sus e cea mai bună dovadă în acest sens.  Unul dintre primele articole de pe Moviecore a fost chiar despre The Post, „vânez” acest titlu încă de când am aflat că Spielberg va face un film despre scandalul documentelor de la Pentagon. Știam că o să-mi placă, dar nu știam cât de mult o să-mi placă. Adevărul e că mi-a depășit așteptările. Și o să vă explic de ce în rândurile care urmează.

Filmul pornește de la un caz real, scandalul Pentagon Papers din America anilor ’70, care a pus sub semnul întrebării deciziile privind implicarea țării în Războiul din Vietnam, decizii luate de patru președinți americani (Truman, Eisenhower, Kennedy și Johnson), și care a destabilizat administrația lui Nixon.

„My decision stands, and I’m going to bed.”

Centrul acțiunii este redacția ziarului The Washington Post, proprietatea familiei Graham, condusă acum de Katharine Graham (Meryl Streep), care încearcă să țină publicația pe linia de plutire. Și exact așa începe și filmul, cu eforturile depuse de Kat, în capacitatea căreia nimeni nu are încredere, pentru că… e femeie. Și poate că de-asta mi-a plăcut atât de mult. Pentru că The Post e mai mult decât o peliculă despre o anchetă jurnalistică. Este și povestea unei femei care a riscat totul și a câștigat totul. Într-o lume în care bărbații îi spuneam că nu are ce să caute. Iar Meryl Streep face un rol excepțional, chiar când credeam că nu poate fi mai bună de-atât. A simțit personajul ăsta incredibil, a transmis perfect toate emoțiile, teama, curajul, dar și grația acestei femei din înalta societate, care, în ciuda tuturor presiunilor, a ales adevărul.

„The way they lied, those days have to be over.”

Scandalul Pentagon Papers a început cu un raport sustras din cadrul RAND Corporation (Research and Development), raport privind eficiența intervenției militare americane în Vietnam. Primul articol despre această poveste a apărut în The New York Times, însă, la scurt timp, publicației i s-a interzis să mai acopere acest subiect. Dar Ben Bradlee (the one and only Tom Hanks), redactorul-șef The Washington Post, a văzut oportunitatea unui subiect incredibil, un caz pe care mult prea multă lume a încercat să-l ascundă sub preș. Și a simțit că este timpul să facă o schimbare, să treacă dincolo de prietenii și simpatii personale, să insiste până în pânzele albe, să apere libertatea presei și, mai presus de asta, libertatea de exprimare. Chiar și cu riscul de a face închisoare. Alături de el, din această tabără a oamenilor curajoși fac parte și Kat Graham, șefa lui, căreia Ben îi scoate peri albi, Ben Bagdikian (Bob Odenkirk), unul dintre oamenii de bază de la The Post, dar și Daniel Ellsberg (Matthew Rhys), un personaj pe care mi l-aș fi dorit mult mai bine conturat în film, pentru că rolul său în scandalul Pentagon Papers a fost esențial.

Chiar dacă nu e cu explozii, arme și împușcături, The Post este o luptă. O luptă împotriva autorităților care încearcă să suprime adevărul, în fruntea cărora se află Richard Nixon, președintele în funcție de la vremea respectivă. Chiar dacă nu i se vede chipul, Nixon este principalul villain al filmului, acel personaj care apasă, din umbră, pe butoanele cenzurii. Dacă nu ați văzut All the President’s Men, vă recomand să-l urmăriți imediat după The Post. Sunt două povești care se leagă de parcursul acestui președinte, dar și de numele publicației The Washington Post.

În același timp, filmul lui Steven Spielberg este o luptă împotriva unor mentalități. Și aici mă refer atât la cea conform căreia femeile nu sunt bune pentru funcții, cât și la atitudinea servilă a unor oameni care, de frica pierderii unor avantaje (financiare, de cele mai multe ori), preferă să închidă ochii în fața unor fapte care au schimbat viețile a milioane de oameni. Iar în cele din urmă, The Post este o lecție. Pentru noi toți.

The Post este distribuit în România de Vertical Entertainment și poate fi urmărit din 23 februarie în cinematografele din întreaga țară.

Sursa foto: www.outnow.ch

ÎȚI RECOMAND ȘI: 20 de filme inspirate din fapte reale (II)