Un nou serial addictive: Knightfall, la HBO și HBO GO

Producția HISTORY, serialul Knightfall, va avea premiera în România pe 7 decembrie pe HBO GO și pe 8 decembrie la HBO. Voi vedea mâine primele două episoade în avanpremieră și revin cu impresii la cald, însă, până atunci, vă las cu trailerul să vă faceți o părere. Eu sunt cumva foarte entuziasmată de el, pentru că lista serialelor mele preferate include destul de multe titluri istorice (Da Vinci’s Demons PENTRU TOTDEAUNA, inimioare, inimioare, apoi The Borgias, The Tudors, Rome – însă despre ele voi povesti cu altă ocazie) și acesta pare să fie unul pe gustul meu. Dar să vedem.

Noul serial History Knightfall are zece episoade și prezintă politica medievală și schemele de război ale cavalerilor templieri, cel mai puternic, bogat și misterios ordin militar al Evului Mediu, care a primit sarcina de a proteja cele mai prețioase relicve ale creștinilor.

Acțiunea din Knightfall începe după căderea orașului Acra, ultima fortăreață a templierilor de pe Tărâmul Sfânt, unde este pierdut Sfântul Graal. Peste ani, apare un indiciu care îi trimite pe templieri, conduși de cavalerul Landry (Tom Cullen – Downton Abbey, Gunpowder), într-o misiune pe viață și pe moarte. De la bătăliile din Țara Sfântă la confruntările cu regele Franței și cele mai întunecate evenimente care au dus la dispariția Ordinului Templierilor într-o zi de vineri 13, 1307, serialul analizează în profunzime lumea clandestină a acestei frății legendare, pentru a afla cine erau cavalerii, cum trăiau și pentru ce erau dispuși să moară.

Alături de Cullen, joacă Pádraic Delaney (The Tudors) în rolul lui Gawain, cel mai iscusit spadasin al Ordinului Templierilor, care a fost apoi rănit la Acra, Simon Merrells (Spartacus, Dominion) care îl interpretează pe Tancrede, un cavaler curajos și ferm care își venerează jurămintele de templier.

Knightfall va avea premiera în România joi, 7 decembrie, pe HBO GO, și vineri, 8 decembrie, la HBO.

Sursa foto: HBO România

Written By
More from Bianca

Disney cumpără o parte din studiourile 21st Century Fox (plus multe francize)

2017 se încheie cu una dintre cele mai importante tranzacții din industria...
Read More

Leave a Reply