O să spun de la bun început că nu prea mă omor după filme horror. Cred că am mai zis-o și aici, pe site, dar efectiv fac urât și stresez oamenii care au ghinionul de a merge la cinema cu mine.

Dar, cumva, am fost „păcălită” și am ajuns în weekend la Winchester, un film ușor haotic, ce ar fi putut fi mult mai mult, ținând cont de povestea extrem de interesantă din spatele său. Din păcate, din punctul ăsta de vedere, Winchester e o peliculă cu fantome destul de limitată. Ar fi putut merge pe mai multe planuri, Sarah Winchester chiar e un personaj generos, dar mi-a lăsat senzația că totul se rezumă la ideea de casă bântuită. Chiar și așa, filmul e super scary. Mie mi-a cam stat inima de câteva ori. Bine, poate că nu sunt cel mai bun reper dat fiind că eu mă sperii numai când aud muzica, dar cred că, dacă vă plac peliculele horror, trebuie să dați repede fuga la cinema să-l vedeți…

… pentru Helen Mirren, în primul rând.

Dacă e cineva pe această lume care ar putea negocia cu fantomele neliniștite, acea persoană este clar Helen Mirren. Actrița a renunțat la accentul britanic pentru acest rol, dar și-a păstrat acel aer royal din The Queen și aici. Sunt scene în care simpla ei privire te îngheață. Ca să nu mai vorbesc despre ținuta ei de văduvă neagră care efectiv mă îngrozește. În film, Mirren trece de la momentele în care este maiestuoasă și pare să știe exact ce face la unele de pură nebunie.

… dar și pentru poveste.

Nu știu ce credeți voi, dar mie întotdeauna mi s-au părut de zece ori mai înfricoșătoare acele filme inspirate din fapte reale. Adică una e să ai în minte un personaj îngrozitor, dar fictiv, și alta e când știi că omul acela chiar a existat. Și a dus anumite scenarii pe niște culmi inimaginabile.

Helen Mirren joacă rolul lui Sarah Winchester, văduva lui William Wirt Winchester, omul care a inventat arme pentru compania Winchester Repeating Arms și care, după ce a murit, i-a lăsat o avere foarte generoasă. Dar Sarah are cu totul alte preocupări față de celelalte văduve bogate. În urma unor tragedii care o marchează profund (și o să vedeți în film despre ce este vorba), ea ajunge să creadă că este blestemată și se lasă prinsă într-o lume a spiritelor și a forțelor ascunse. Vede fantome, dar nu este speriată de ele. Dimpotrivă. Vrea să le ajute pentru că are impresia că sunt spiritele oamenilor uciși de armele creat de soțul ei.

Tocmai din acest motiv, Sarah își folosește moștenirea pentru a construi și a dezvolta în permanență un conac de sute de camere, care să adăpostească și să aline spiritele. Obsesia ei pentru această misiune aparent nobilă atinge cote alarmante: muncitorii lucrează la această casă zi și noapte, fără oprire, iar fantomele sunt sursa de inspirație a lui Sarah pentru această construcție.

În scurt timp însă, comportamentul ciudat al protagonistei începe să fie observat de către cei de la Winchester Repeating Arms, care vor să fie înlăturată cu orice preț de la conducerea companiei. În consecință, îl angajează pe psihiatrul Eric Price (Jason Clarke), al cărui rol este să o declare pe Sarah nebună. Dar și Eric are, la rândul său, propria poveste tragică, iar sosirea lui la conacul Winchester nu face altceva decât să tulbure apele în rândul celor care locuiesc acolo. Și nu, aici nu mă refer doar la cei care trăiesc. 😀

Winchester este distribuit de Vertical Entertainment și a avut premiera în România pe 16 februarie.

P.S.: dacă tot am povestit că e un film inspirat din fapte reale, mă gândeam să vă vând și un pont turistic. Dacă vă plac senzațiile tari și înfricoșătoare și aveți drum prin America, să știți că puteți găsi conacul Winchester (Winchester Mystery House) în San Jose, California, pe bulevardul South Winchester 525. Have fun there! 😀