A trecut ceva timp de la ultimul top de seriale și era cazul să fac unul nou, nu-i așa? Ei bine, după ce am făcut o retrospectivă a celor mai tari seriale cu medici și după ce am bifat titlurile dedicate avocaților, am hotărât să trec la cel mai dificil top de până acum: cel al serialelor polițiste. 25 seriale politiste
Și spun dificil pentru că sunt extrem de multe, extrem de bune și… e cam greu să țin pasul cu toate (dacă aveți și alte favorite decât cele din lista de mai jos, aștept să mi le recomandați în secțiunea de comentarii de mai jos… să mă pun la curent). Chiar și așa, este topul meu preferat de până acum, pentru că include Sherlock, True Detective și Homeland, trei dintre serialele pe care le consider printre cele mai bune ever made. Dar haideți să le luăm pe rând. 😀
The Fall
Uită de Christian Grey din Fifty Shades și fă cunoștință cu Jamie Dornan în rolul lui Paul Spector, criminalul în serie din The Fall, pe urmele căruia pornește Stella Gibson (Gillian Anderson), o agentă care nu se dă în lături de la nimic pentru a obține ce își dorește.
Sherlock 25 seriale politiste
Spre rușinea mea, eu am terminat de puțină vreme Sherlock, serialul BBC care propune o versiune modernă a poveștilor lui Sir Arthur Conan Doyle, dar pe cuvânt de cercetaș că n-am mai văzut un serial atât de bun, de deștept și de intens. Benedict Cumberbatch și Martin Freeman formează un cuplu excelent – Sherlock Holmes și Dr. John Watson – iar cazurile sunt tot mai pline de suspans de la un episod la altul.
White Collar
Unul dintre serialele de care îmi este și acum dor, White Collar este celebru pentru cel mai charismatic protagonist: Neal Caffrey (Matt Bomer), un genial hoț de artă, care este recrutat de agentul FBI care l-a prins pentru a-l ajuta să soluționeze o serie de cazuri speciale.
True Detective 25 seriale politiste
Când spun True Detective, spun primul sezon din True Detective, cu Matthew McConaughey și Woody Harrelson, pentru că al doilea nu m-a prins deloc (și nici nu am reușit să îl termin). În schimb, primul m-a ținut trează o noapte întreagă, așa că dacă vrei un serial cu mult mister, cu răsturnări de situație, cu povești și scenarii chiar înfricoșătoare… True Detective is the right choice.
Manhunt: Unabomber
E mai nou, deci dacă nu ai apucat să îl vezi, e musai să-l treci pe listă. Serialul este inspirat dintr-o poveste adevărată: încercarea FBI-ului de a-l prinde pe faimosul Unabomber, un terorist care trimitea bombe prin poștă și care, ani la rând, le-a scăpat agenților printre degete.
The Wire
Considerat cel mai bun serial din toate timpurile, The Wire, producție originală HBO, zugrăvește tabloul orașului Baltimore, un loc în care drogurile, corupția și criminalii sunt la fiecare pas.
Luther
Avem fani de-ai lui Idris Elba pe aici? Buuun, pentru că Luther e un serial must see pentru ei (și nu numai). Actorul joacă rolul lui John Luther, un detectiv extraordinar, dar care, pentru a obține ce vrea, ajunge să recurgă adesea și la metode ceva mai… neortodoxe.
The Blacklist
Cel mai căutat agent federal, Raymond Reddington (James Spader), a scăpat ani buni de autorități. Acum însă, acesta se predă FBI-ului pentru a ajuta la soluționarea unui caz. Singura lui condiție este să discute cu o singură persoană: agenta Elizabeth Keen (Megan Boone).
Law & Order
Știu că este un serial vechi, un serial cu zeci de sezoane și multe spinoff-uri, însă rămâne un clasic în rândul serialelor polițiste. Law & Order abordează cazurile din două puncte de vedere: cel al poliției și cel al procuraturii.
Inspector Morse
Un alt titlu de referință, Inspector Morse a fost un hit al anilor ’90, un fel de Sherlock la vremea respectivă, mai ales că avea tot două minți sclipitoare ce rezolvau cele mai ciudate cazuri.
The Bridge
Doi detectivi – unul din America, celălalt din Mexic – fac front comun pentru a prinde un criminal în serie care operează în ambele țări.
Starsky and Hutch 25 seriale politiste
Eu personal nu am văzut acest serial, dar am văzut atât de multe referințe la el prin alte filme și seriale și am auzit atât de multă lume lăudându-l încât nu pot să nu-l includ aici.
Criminal Minds
AXN difuzează și acum acest serial în care o echipă de agenți FBI încearcă să descopere ce se află în mințile criminalilor, așa că puteți recupera oricând câteva episoade pline de acțiune și de jocuri psihologice.
Mindhunter
Am mai scris despre el aici, e unul dintre serialele mele favorite de anul trecut, o poveste despre doi agenți FBI hotărăsc să înceapă un studiu și să descopere ce se află în mintea celor mai cunoscuți criminali în serie din America.
CSI
Avem Crime Scene Investigation în Las Vegas, Miami, New York, deci trebuie doar să îți alegi orașul favorit și să îi urmărești cazurile.
The X-Files
Ei, doar nu era să uit despre acest serial iconic tocmai acum! Dana Scully (Gillian Anderson) era eroina mea când eram micuță și ajunsesem să-mi doresc și eu să devin agent FBI. Singura problemă era că unele cazuri supranaturale investigate de ea și detectivul Mulder (David Duchovny) mă cam speriau.
Gotham 25 seriale politiste
Cum era orașul Gotham înainte de apariția lui Batman? Serialul urmărește povestea detectivului James Gordon (Ben McKenzie) și a luptei sale împotriva corupției și a infractorilor.
Person of Interest
Un fost agent C.I.A. și un programator absolut genial pun bazele unui sistem care identifică actele teroriste sau atacurile înainte ca acestea să se producă și, împreună, încearcă să le oprească.
La casa de papel
Probabil ați auzit și voi că se tot vorbește despre La casa de papel, e cu siguranță unul dintre hiturile Netflix ale momentului. Eu l-am început de curând, dar chiar e genul de serial care te prinde. Opt infractori conduși de un geniu misterios cunoscut drept El Profesor iau ostatici în Monetăria Regală a Spaniei și plănuiesc cel mai mare și inedit jaf din istorie.
Homeland 25 seriale politiste
După cum spuneam și mai sus, Homeland este pentru mine unul dintre cele mai bune seriale făcute vreodată și ce mi se pare foarte tare la acest film este că a reușit să evolueze atunci când nimeni nu îi mai dădea șanse. După al treilea sezon, când se produce o schimbare extrem de importantă, Claire Danes reușește să își ducă personajul la nivelul următor și să transforme toată povestea. Pe scurt, serialul o are în prim-plan pe Carrie Mathison (Claire Danes), o agentă C.I.A. cu tulburări de personalitate, care începe să suspecteze că Nicholas Brody (Damian Lewis), un pușcaș marin ținut captiv de Al-Qaeda, a fost întors împotriva Statelor Unite ale Americii în captivitate.
How to Get Away with Murder 25 seriale politiste
Viola Davis este este Annalise Keating, avocată și profesoară universitară, cunoscută pentru metodele sale de apărare neconvenționale. Aceasta recrutează un grup de studenți care să o ajute la cazurile sale tot mai complicate și mai… periculoase.
Narcos
La ce desfășurare de forțe pentru prinderea lui Pablo Escobar (Wagner Moura) vedem aici, Narcos este fără doar și poate (și) un serial polițist. Unul foarte bine realizat, cu mult suspans, cu poveste, cu tot ce trebuie.
Fargo 25 seriale politiste
La capitolul crime shows trebuie să menționez și Fargo, un titlu pe care încă nu am apucat să îl văd, dar toată lumea îl laudă, așa că, la un moment dat, mă voi organiza și cu el. Billy Bob Thornton joacă rolul lui Lorne Malvo, un infractor care ajunge în orașul Bemidji din Minnesota și le dă peste cap viețile locuitorilor. În special pe cea a lui Lester Nygaard (Martin Freeman), un agent de vânzări.
Dexter
În timpul zilei, Dexter Morgan (Michael C. Hall) este un bărbat responsabil, un angajat model al unui laborator criminalistic din Miami. În timpul nopții, acesta se transformă într-un criminal cu sânge rece, care omoară cei mai periculoși infractori ai orașului.
Twin Peaks 25 seriale politiste
Închei acest top al serialelor polițiste cu un titlu memorabil al genului. Cine era, de fapt, Laura Palmer? Și cine a omorât-o? Twin Peaks, creația lui David Lynch, rămâne unul dintre cele mai addictive seriale din toate timpurile.
No Comments