Primul sezon, cel cu Matthew McConaughey și Woody Harrelson, m-a ținut trează o noapte întreagă și mi-a plăcut enorm. Al doilea, chiar dacă i-a avut pe Rachel McAdams și Colin Farrell, a fost o dezamăgire. Așa că am așteptări mari de la al treilea sezon True Detective, care va avea premiera luni, 14 ianuarie 2019, la HBO și pe HBO GO. Noul sezon are 8 episoade.
True Detective III spune povestea unei crime macabre din Ozark și a unui mister care se întinde pe mai multe decenii, de-a lungul a trei perioade de timp diferite. Mahershala Ali interpretează rolul principal, cel al lui Wayne Hayes, un detectiv de la poliția din N-V statului Arkansas. Carmen Ejogo și Stephen Dorff fac parte din distriubuția sezonului 3 creat de Nic Pizzolatto.
Sezoanele anterioare din True Detective sunt disponibile pe HBO GO.