Menu
Film / Special

Interviu cu Radu Iacoban (Charleston): „Cred cu tărie că oamenii vin la film pentru a se conecta emoțional la o poveste.”

radu iacoban

De câteva zile încoace sunt pur și simplu obsedată de Charleston, debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Crețulescu. Mă uit de circa două ori pe zi la trailer și, în restul timpului, țin pe repeat piesa Let the River Run, de la Pretties for You, care apare pe coloana sonoră a peliculei.

Efectiv simt că nu ajung mai repede la TIFF să văd filmul ăsta, ca să mă liniștesc. 😀 Dar m-am bucurat mult că săptămâna trecută Ana Ularu a venit pe Moviecore.ro cu niște povești minunate despre Charleston, cât să mai „îndulcească” puțin așteptarea până la premieră. Iar acum a venit rândul lui Radu Iacoban să povestească despre acest film și rolul său din el.

Proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Locarno și selectat în competiție la TIFF, Charleston este povestea a doi bărbați, Alexandru (Șerban Pavlu) și Sebastian (Radu Iacoban), care au iubit aceeași femeie, pe Ioana (Ana Ularu). După moartea ei, cei doi încearcă să depășească tragedia într-un mod cu totul neconvențional.

Filmul va intra în cinematografele din toată țara din 8 iunie, însă, până atunci, Radu Iacoban vă va convinge, încă o dată, că Charleston este un must see.

În Charleston joci rolul lui Sebastian și îi dai replica lui Șerban Pavlu într-o poveste despre un triunghi amoros cu totul neobișnuit. Povestește-ne puțin despre personajul tău: cine este Sebastian, cum este el?

Sebastian e un tip care încearcă arma sincerității până la capăt. E genul de om căruia i se pune pata și care nu dispune de filtre de risc. Pare închis intr-o bulă, în cercul lui mic de atenție, dar, în mod paradoxal, exact acest aspect iritant la început îl ajută în demersul lui.

Dincolo de alcoolul și vânătăile pe care le vedem chiar și în trailerul Charleston, cum ai perceput tu relația asta ciudată dintre Sebastian și Alexandru (Șerban Pavlu)? Că nu e deloc o relație tipică… Cum v-ați pregătit pentru această poveste?

Am pornit de la text, am discutat mult, am întors situațiile pe toate fețele și am încercat. Atât Andrei, cât și Șerban m-au ajutat enorm în realizarea rolului și, așa cum ne place să avem în viață prieteni care te ajută în orice situație, au apărut exact când în fața mea se ivea un obstacol care, la momentul acela, părea de netrecut.

Te știai dinainte cu Andrei Crețulescu, regizorul Charleston? Cum ai ajuns în acest proiect?

Da, mă știam. Andrei îmi este prieten bun, glumim și discutăm despre starea lucrurilor de fiecare dată când avem ocazia, vine la spectacolele mele și îmi oferă feedback fain și prețios. Și undeva, pe parcursul acestei prietenii, a venit și propunerea pentru rol. Citind și plăcându-mi foarte tare scenariul am acceptat propunerea cu mare drag. 

Cu ce vine Charleston nou în peisajul cinematografic românesc? De ce ar trebui să vină oamenii să vadă acest film? 

Cu riscul de a mă repeta: pentru povestea imaginată de Andrei. Cred cu tărie că oamenii vin la film nu neapărat pentru context sau pentru un eveniment traumatizant sau recognoscibil pentru societate, ci mai degrabă pentru a se conecta emoțional la o poveste. „Charleston” e o succesiune de situații dramatice foarte surprinzătoare și devine comic sau înduioșător prin prisma personajelor sale și a scenariului imaginat de Andrei.

Am văzut că s-a înrădăcinat foarte puternic treaba asta la noi, că filmele de festival nu au succes la public și că filmele de public nu au calitatea celor de festival. Dar uite că Charleston a trecut deja prin câteva festivaluri și este considerat și film de public. Deci cum e până la urmă? 😀

Deci nu știu. 🙂 Probabil că fondul grav cu care ne-am obișnuit atunci când vorbim de filme românești de festival a creat un soi de așteptare care i-a prins un pic off-side pe criticii de film. Mă gândesc că și-au spus: „Ce? Ăsta n-are cum să fie film românesc. Că ei sunt mai ursuzi și întunecați.” Ei, uite că nu e chiar așa și Andrei le-a comunicat indirect să nu pună ștampila și să nu se limiteze la un singur orizont de așteptare. 

Pe platoul de filmare sau pe scena teatrului: unde te simți în momentul de față mai confortabil?

Unde am contract. Filmul se întâmplă mai rar, așa că mă antrenez cu teatrul. Și de la antrenat a început să îmi placă scena așa de mult încât am început să scriu și, mai apoi și mai mult în ultima vreme, să regizez.

Ce este mai complicat: să joci sau să regizezi? Pentru că tu reușești să le îmbini pe ambele în multe dintre spectacolele tale de teatru.

Nu e complicat nici într-o parte, nici în alta, atâta timp cât îți place și te strofoci și îți pasă. Oricum ai lucra, nopțile de insomnii vor avea aceeași intensitate. Poate că, atunci când lucrez ca regizor, e mai intens, deorece preiei și gestionezi un context, un spațiu și mai mulți oameni. Adică e nevoie de mai multă recuperare după. 🙂

Ce proiecte pregătești în perioada următoare? În afară de Charleston, unde o să te mai vedem?

Pe film urmează un rol – mai mic, ce-i drept – la Dan Chișu. E o echipa nouă, formată din cunoscuți si abia aștept să văd cum o să se lege maioneza. Dacă vorbim de teatru, urmează un spectacol pe care urmează să îl regizez la Teatrul Maria Filotti din Brăila.

Quizzing with… Radu Iacoban

Filmul preferat este… You, The Living.

Ultimul film la care ai plâns este… Into the Wild.

Genul cinematografic cu care tu rezonezi cel mai mult este… dramedie.

Actorul sau actrița alături de care ți-ar plăcea să joci într-un film… William H. Macy.

Artistul pe care îl admiri cel mai mult este… Picasso.

Replica ta preferată dintr-un film (orice film) este… „He could shame a nightingale” – The Proposition.

Un rol pe care ți-ai fi dorit să-l joci tu este (din teatru sau din film)… Un supererou. Nu știu care, dar tare mult mi-ar plăcea. Sau un rege undercover. 

Un skill actoricesc pe care ai vrea să-l stăpânești mai bine… Mi-ar plăcea să cânt mai bine.

Serialul care te-a prins cel mai tare este… Black Mirror.

Îți place să fii actor pentru că… începe și se termină. Și pentru că ai oameni în jur cu care poți vorbi non-stop despre o grămadă de tâmpenii. 

Foto: Alex Gâlmeanu, Adi Marineci

ÎȚI RECOMAND ȘI: Interviu cu Ana Ularu: „Îmi place să emoționez oamenii, să îi fac să râdă, să își reconsidere concepțiile. Îmi place să bucur”

No Comments

    Leave a Reply