Despre Nicolae Constantin Tănase știam că face filme care arată și care sunt altfel încă de acum câțiva ani, când am văzut Lumea e a mea, primul film românesc care m-a făcut să spun: „uite, măi, că și filmele românești pot fi mișto!” La momentul respectiv nu aveam prea multe repere în materie de titluri românești, ce-i drept, de-abia ce începusem să lucrez în presă și să-mi formez cultura cinematografică în adevăratul sens al cuvântului, dar îmi amintesc și acum faptul că, după ce am ieșit din sala de cinema de la Elvire Popesco, mi-am dat seama că îmi doresc să descopăr și mai multe pelicule făcute de cineaștii români. Și să promovez cum pot mai bine demersul lor.
Cap și Pajură e al doilea lungmetraj de Nae Tănase pe care-l văd după Lumea e a mea. Și da – este și numele unei piese cântate de Florin Salam. Un film diferit de Lumea e a mea, din punctul meu de vedere, dar care păstrează cumva metaforele și subtilitățile regizorului. Povestea nu e deloc ușor de urmărit, ritmul mi s-a părut puțin greoi în raport cu subiectul urmărit, iar imaginile sunt foarte dure, foarte puternice. Dar chiar ajungi să simți anumite trăiri, încărcătura emoțională a filmului. Iar interpretarea lui Alex Călin mi s-a părut genială.
Inspirat din fapte reale, dintr-o știre care a circulat acum câțiva ani și care s-a viralizat, Cap și Pajură îl are îl prim-plan pe Laur (Alex Călin), un tânăr care este lovit în cap cu o sticlă într-un bar și care hotărăște că nu vrea să meargă la spital pentru tratament, deoarece așteaptă întoarcerea fratelui său din Germania, căruia trebuie să îi mărturisească ceva foarte important. Filmul reprezintă o perspectivă intimă asupra ultimei zile din viața lui Laurențiu, încercând să recompună piesele de puzzle privind temerile și deciziile care au dus la acest final.
Pelicula intră în cinematografele din toată țara pe 10 mai (distribuit de Rollercoaster PR), însă, până atunci, vă propun să aflați povestea din spatele ei chiar de la regizorul Nicolae Constantin Tănase.
-
Cap și Pajură este o poveste inspirată din fapte reale. Cum ai aflat despre drama acestui tânăr, Laurențiu, și de ce ai ales să faci un film despre asta?
Prima oară m-am întâlnit cu știrea sub forma unui viral funny. Era cu mai mulți ani în urmă, când încă eram cu Lumea e a mea, și țin minte că nici atunci nu am putut înțelege ce era amuzant la relatarea agramata a unui martor la un incident tragic – care s-a soldat cu moartea unui tânăr.
Apoi, ani mai târziu, m-am întalnit iarăși cu știrea asta când căutam un subiect pentru un scurtmetraj. Știu că atunci aproape că nici nu am conștientizat că văzusem deja o parte din întreaga relatare, dar știu ca felul senzaționalist în care a fost prezentată întâmplarea, accentul greșit pe care îl punea, de fapt, m-au frapat. Nu am putut scăpa de senzația asta că știrea blama vicima pentru agresiune, că el ar fi provocat-o și că și-ar fi meritat-o. Adaugând la asta și prejudecățile societații față de manele – parcă dădea senzația că ce s-a întamplat a fost firesc. Despre valoarea vieții pierdute, despre chinurile acelui băiat sau despre posibila lui motivație pentru cele întâmplate – niciun cuvânt.
M-am întrebat atunci dacă un film poate traduce ce-am simțit si procesul meu de înțelegere a demersului ăstuia jurnalistic – punându-l față în față cu publicul cinefill în sala de cinema. Atunci a început să mi se contureze o idee de film în cap – folosind același elemente ca în știre, dar punând accentul altundeva – prin care să spun o poveste care să devină emoționantă și care în același timp sa-l confrunte și pe spectator cu propriile prejudecați.
-
După Lumea e a mea, ai colaborat din nou cu Raluca Mănescu la scenariul acestui film. Cum v-ați documentat pentru povestea din Cap și Pajură?
Cu Raluca colaborez încă din facultate și lucrăm la multe alte proiecte împreună, deci relația cu ea este una specială. Fiind probabil și prietena mea cea mai bună, ea este printre primele persoane care aude orice idee de film care-mi trece prin cap.
În cazul ăsta cred că aveam eu deja o direcție foarte clară din punctul de vedere al structurii când i-am povestit ce film vreau să încercăm să facem – iar apoi cu ea am conturat doar mai bine elementele dramaturgice și dialogurile. Scenariul a fost gata destul de repede.
Noi nu am vrut sa facem o reconstituire. Nu ăsta era scopul – ci să ajungem sa conducem spectatorul printr-o călătorie senzorială care să-i starnească empatie, fără ca el să-l înțeleagă neapărat pe Laurențiu. Am avut nevoie doar de frânturi de context pentru a sublinia câteva teme relavante – iar pe acestea le-am pescuit din informația redată din știre și din versurile melodiei Cap și Pajură – și am construit un mozaic care să aibă o lume și un personaj care să ne servească acestui demers.
-
Care este principala temă în jurul căreia se învârte filmul? Ce ai vrut să scoți în evidență cel mai mult prin această poveste?
Cred că ce m-a atras cel mai mult a fost să explorez felul în care povestitorul schimbă felul în care cineva poate percepe povestea. Tema principală cred că se împarte în egală măsură între sentimentul de vinovăție și moarte – dar miza filmului este mult mai mult explorarea asta a perspectivei – construită prin felul variat în care poți folosi limbajul cinematografic pentru a prezenta realitatea obiectivă sau subiectivă sau pentru a înțelege diferit importanța unui detaliu. Iar de aici pornesc apoi toate celălalte teme pe care le atinge filmul – de la iubirea si relația între frați, până la dorința de autoflagelare, trecând prin inconștiență și masochism, ajungând la confruntarea cu moartea.
-
De ce Cap și Pajură?
Am ales titlul acesta pentru că melodia este punctul de început și de final al acestei întâmplări – cu melodia asta, pusă de 10 ori consecutiv într-un bar, a început totul, iar conținutul, adica versurile si emoția melodiei, cea care descrie importanta legaturii între doi frați, este crezul care-l conduce pe protagonist apoi spre o moarte sigură.
-
După episodul manelelor de la Premiile Gopo și după toată nebunia care a urmat, nu pot să nu te întreb și asta: ce personaj interpretează Florin Salam în Cap și Pajură, cum de te-ai gândit să-l alegi pe el și care a fost reacția lui în momentul în care i-ai propus să apară în film?
Florin Salam nu apare mult în film – dar apariția lui este esențială. Faptul că Florin a fost dispus să se întalnească cu mine și să-mi permită să-i explic ce film vreau să facem împreună și de ce apariția lui îmi validează într-un fel întregul demers, și că apoi a propus el să re-orchestreze și să re-înregistreze o variantă a melodiei cât să funcționeze și mai bine pentru întregul film, mi-a dovedit că această conformație artistică a lui a rezonat cu demersul nostru cinematografic și că a înteles de ce filmul acesta a meritat să fie făcut. A fost o întalnire si o colaborare minunată, fără care filmul nu ar fi existat deloc.
-
Care a fost, pentru tine, cea mai mare provocare pe care a implicat-o acest proiect?
Din punct de vedere al producției și organizării cred că cel mai complicat a fost să ajungem la Florin Salam – și să reușim să ne coordonăm cu el, reușind totodată să ne încadrăm in finanțările pe care am reușit să le atragem. Pentru mine ca regizor au fost mai multe provocări. Este un film cu doar un personaj muribund, izolat într-un singur spațiu. Jocul cu temporalitatea, cu cronologia sau cu evoluția personajului. Construcția narativă.
Totuși, proabil cel mai greu mi-a fost să descopăr ritmul întregului film. Aveam un scenariu, știam ce caut, dar abia când am început pre-producția am descoperit ca ritmul intern al secvențelor era diferit – și că asta transforma filmul ăsta dintr-o idee de scurtmetraj într-un film de lungmetraj.
-
De ce nu ar trebui să ratăm Cap și Pajură, care intră din 10 mai în cinematografele din toată țara?
Pentru că dacă ai 80 de minute în care vrei să te avânți într-o călătorie senzorială viscerală în care să te confrunți cu propriile prejudecăți și să urmărești felul în care poate arăta lumea unui muribund dar si cea care te înconjoară – Cap și Pajură este filmul portivit. 🙂
Foto: Rollercoaster PR
