Menu
News / TV

La ce s-au uitat românii pe Netflix în 2017?

Netflix e huge. E raiul filmelor și al serialelor. E prietenul ăla la care te întorci după o zi nasoală la muncă. Și te face să te simți mai bine, chiar dacă nu vorbește neapărat cu tine. Pentru că are Stranger Things. Și 13 Reasons Why, și Alias Grace, și Mindhunter, și The Sinner, și lista poate continua.

Am primit astăzi datele Netflix pe 2017 și am fost puțin surprinsă de cifre. Pentru că mi-am dat seama că încă trăiesc într-o bulă și sunt super multe seriale pe care încă nu le-am văzut. Atât de multe seriale, atât de puțin timp! (Bianca 2017 :D)

Membrii Netflix din toată lumea își creează propriile reguli atunci când vine vorba de consumul de divertisment. Doar anul acesta, abonații au urmărit peste 140 de milioane de ore de seriale, filme, documentare sau stand-up comedy pe zi – ceea ce echivalează cu aproximativ 1 miliard de ore pe săptămână. Cum spuneam… Netflix e huge!

Românii sunt la fel de captivați de lumea poveștilor și a divertismentului TV. Cercetările anterioare realizate de Netflix în rândul utilizatorilor platformei au relevat că binging-ul a intrat deja în obișnuință și că oamenii au dezvoltat comportamente de consum noi și interesante la nivel global. Primul studiu dedicat utilizatorilor din România oferă date de actualitate și statistici inedite.

Binging-ul este definit de utilizatori ca sesiuni în care vizionează între 2 și 6 episoade la rând. Cu toate acestea, unele seriale sunt atât de iubite de membri, încât aceștia urmăresc un sezon întreg în 24 de ore de la momentul lansării pe platformă. În România, Stranger Things 2 a fost serialul urmărit cel mai rapid în 2017. Nu e o coincidență, poate, că ziua în care s-a făcut cel mai mult streaming a fost 29 octombrie, adică în weekendul în care a fost lansat noul sezon din serial.

Ajungem și la cele mai interesante statistici: un membru din România a văzut filmul War of the Worlds, cu Tom Cruise și Dakota Fanning în rolurile principale, de nu mai puțin de 179 de ori în 2017. WOW! Nu am văzut filmul ăsta, poate că nici voi, dar acum vă dați seama că trebuie să ne facem timp pentru el… să înțelegem de unde această fascinație. 😀 Eu nu m-am uitat de 179 de ori nici măcar la Harry Potter. Sau la La vita è bella, care e my all time fav movie. Sau la The Painted Veil, cu Edward Norton, zis și prima dragoste a vieții mele. Acum vreau să găsesc o explicație și pentru War of the Worlds. :))))

În plus, se pare că românilor le plac filmele și serialele cu suspans, având în vedere că printre titlurile preferate se numără și House of Cards sau Narcos. Sunt multe de spus și despre ce au urmărit românii, dar cum au urmărit este de asemenea interesant. Deși binging-ul a fost un comportament general de consum în 2017, nu toate serialele sunt urmărite în același fel. Când vorbim de vizionarea online, se observă tipare diferite care variază de la narațiuni pline de acțiune, care sunt devorate, până la drame care îndeamnă la reflecție, care sunt savurate.

Serialele “devorate” de români în  2017

Anul acesta, românii au devorat (adică au urmărit mai mult de două ore pe zi) drama italiană Suburra: Blood on Rome sau seriale SF precum The OA sau The Mist,  iar întrebarea cine e vinovat (și cine nu) din The Keepers i-a ținut în suspans.

  1. Suburra: Blood on Rome
  2. The Keepers
  3. The OA
  4. 13 Reasons Why
  5. Marvel’s Iron Fist
  6. Cable Girls
  7. The Mist
  8. Fauda
  9. Santa Clarita Diet
  10. El Chapo

Serialele vizionate de români în 2017

Românii au avut nevoie și de râsete anul acesta și au găsit motive de veselie atunci când au urmărit (mai puțin de două ore pe zi) seriale precum Big Mouth, Friends from College și Dear White People. 

  1. Big Mouth
  2. Neo Yokio
  3. The Crown
  4. Friends from College
  5. White Gold
  6. Dear White People
  7. Disjointed
  8. You Me Her
  9. Frontier

Și nu știu voi, dar eu am mari restanțe în ceea ce privește listele de mai sus. The Crown e work in progress momentan, iar Cable Girls și The Mist sunt pe lista de must see în vacanța de iarnă.

Ce-mi mai recomandați în rest? 😀

Sursa foto: www.outnow.ch

CITEȘTE ȘI:

Ce seriale mi-au plăcut anul acesta?

No Comments

    Leave a Reply