Menu
News / TV

Here and now, un nou serial addictive la HBO și pe HBO GO

Here and now, noua producție originală HBO, este disponibilă acum pe HBO GO și la HBO.

Scris de Alan Ball, creatorul producțiilor Six feet under și True Blood, serialul spune povestea unei familii multirasiale, care este formată din: un profesor de filosofie, soția lui avocată, cei trei copii adoptați din Somalia, Vietnam și Columbia și singurul lor copil biologic. Familia lor aparent perfectă și progresistă ascunde, de fapt, niște probleme. Unul din copii începe să vadă lucruri pe care ceilalți nu le pot vedea.

Here and Now prezintă un cuplu din Portland care a adoptat trei copii din țări diferite, din dorința de a crea o familie care reflectă potențialul multicultural al țării lor. Serialul abordează o serie de probleme politice, familiale, culturale, spirituale și psihologice care afectează fiecare membru al familiei.

Aparent, familia Bayer-Boatwright este un model al familiei progresiste și multirasiale: Greg, un respectat profesor de filosofie și autor, soția lui, Audrey, consultant pentru rezolvarea conflictelor la un liceu local, copiii lor adoptați, Ashley, Duc și Ramon și singura lor fiică biologică, Kristen.

În urma unor experiențe halucinante,Ramon, fiul născut în Columbia, începe terapia cu doctorul Farid Shokrani. Duc, adoptat din Vietnam, se bucură de o carieră profitabilă, cea de „arhitect motivațional”, dar statutul lui de burlac îngrijorează familia. Ashley, născută în Liberia, găsește din ce în ce mai multe motive să pună sub semnul întrebării mariajul cu soțul ei, Malcolm. Iar Kristen, în vârstă de 17 ani, este iritată de viața ei banală și moștenirea ei genetică, în comparație cu cea a fraților săi mai exotici.

Din distribuție fac parte Holly Hunter (Audrey), Tim Robbins (Greg), Jerrika Hinton (Ashley), Peter Macdissi (dr. Farid Shokrani), Sosie Bacon (Kristen), Daniel Zovatto (Ramon), Raymond Lee (Duc) și Andy Bean (Henry).

Here and now este al treilea serial creat de Alan Ball pentru HBO, după Six feet under (câștigător a 9 premii Emmy) și True Blood. În 2000, Ball a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu (AmericanBeauty).

Here and now are zece episoade. Un nou episod va fi disponibil în fiecare luni pe HBO GO și la HBO.

No Comments

    Leave a Reply