Nu voiam să încep chiar cu asta, dar nu mă pot abține să nu zic că… 2019 este anul Game of Thrones! Mi se pare incredibil că, în sfârșit, o să aflăm ce înseamnă iarna în Westeros. Nu de-alta, dar sunt deja ani buni de când ne amenință oamenii ăștia cu iarna și vreau să știu și eu cine rămâne cu Tronul la final. seriale 2019 de neratat
Pe lângă Game of Thrones, sunt multe seriale cu potențial care se anunță în 2019. Unele revin cu sezoane noi, altele vor avea premiera acum, așa că am încercat să le adun pe cele mai interesante în lista de mai jos:
True Detective III
Mulțumită celor de la HBO România, am văzut în avanpremieră primul episod din True Detective III și pot să garantez că e ce trebuie. Al treilea sezon, care îl surprinde pe detectivul Wayne Hayes (Mahershala Ali) în trei etape diferite ale vieții sale, se apropie mai mult ca idee și atmosferă de primul sezon, care mi s-a părut absolut genial.
Povestea începe cu un caz care stârnește groază în rândul locuitorilor din Ozark, o crimă pe care Hayes încearcă, pas cu pas, să o înțeleagă și să-l prindă pe adevăratul vinovat. True Detective va avea premiera luni, 14 ianuarie 2019, la HBO și pe HBO GO. Noul sezon are 8 episoade.
Black Monday (sezonul I)
Un serial Showtime, cu Don Cheadle și Regina Hall în rolurile principale, Black Monday documentează un dezastru uriaș pentru cei de pe Wall Street: Lunea neagră, adică ziua de 19 octombrie 1987, când piețele bursiere din întreaga lume s-au prăbușit, cauzând un adevărat haos în domeniul finanțelor. Serialul va fi lansat în State pe 20 ianuarie.
I Am the Night (sezonul I)
O mini-serie TNT care îmi face cu ochiul foarte mult, mai ales pentru că este regizată de Patty Jenkins, care a făcut și Wonder Woman, cel mai bun film DC Comics din ultima vreme (după umila mea părere). I Am the Night este povestea Faunei Hodel (India Eisley), o tânără adoptată, care pornește într-o călătorie menită să o ajute să afle adevărul despre originile ei. Pe măsură ce Fauna încearcă să-și descopere trecutul, drumul ei se intersectează cu cel al unui reporter căzut în dizgrație (Chris Pine), bântuit de un caz sinistru.
Pen15 (sezonul I)
Hulu nu prea dă greș cu serialele sale, iar Pen15 pare un coming-of-age comedy foarte tare. Povestea este despre două fete, cele mai bune prietene, și provocările lor de clasa a șaptea, cu toate situațiile ciudate și micile drame adolescentine.
Billions (sezonul IV)
Billions este unul dintre serialele mele preferate, am scris despre el și aici – basically pentru că sunt mega-fană Damian Lewis. Milionarul meu preferat, Bobby Axe Axelrod, revine pe micile ecrane în martie. Primele sezoane sunt disponibile pe HBO GO.
Killing Eve (sezonul II)
Este serialul momentului în Statele Unite și s-ar putea să devină un hit și la Globurile de Aur 2019. Killing Eve începe cu povestea lui Eve (Sandra Oh, aka Christina din Grey’s Anatomy), o agentă nemulțumită de jobul ei la birou, care își dorește mai multă adrenalină în viața sa. Dorința i se îndeplinește în momentul în care primește misiunea de a prinde o criminală în serie, de care devine obsedată. Al doilea sezon va fi lansat în aprilie.
Game of Thrones (sezonul VIII)
Cum? Nu ați văzut încă Game of Thrones? Atunci închideți ochii și treceți la următorul paragraf, pentru că urmează un mic spoiler.
Jon Snow sau Night King? Dragonii buni sau dragonul înghețat? Daenerys sau Cersei? Aflăm toate aceste răspunsuri în luna aprilie.
Veep (sezonul VII)
Un alt serial legendar se încheie anul acesta, așa că o vom vedea pentru ultima dată pe Julia Louis-Dreyfus în rolul simpaticei Selina Meyer, femeia care a făcut ca politica americană să pară amuzantă. seriale 2019 de neratat
Stranger Things (sezonul III)
Yay, yay, de trei ori yay! Un alt serial pe care-l aștept cu nerăbdare în 2019 este Stranger Things. Am mai spus-o, dar o voi spune din nou: serialul acesta e foarte smart făcut, vine cu un bagaj consistent de pop culture, plus o poveste care te ține cu sufletul la gură de la un episode la altul. Ah, și de-abia aștept să o revăd pe Eleven (Millie Bobby Brown)! Stranger Things III ajunge pe Netflix pe 4 iulie 2019.
Big Little Lies (sezonul II)
Unul dintre serialele mele preferate din 2019, Big Little Lies se întoarce la HBO în vara lui 2019. De-abia aștept să văd ce vor mai pune la cale Madeline (Reese Witherspoon), Celeste (Nicole Kidman), Jane (Shailene Woodley) și Bonnie (Zoë Kravitz), patru femei unite acum de o crimă pe care au promis să o ascundă cât mai bine.
Barry (sezonul II)
În primul sezon am făcut cunoștință cu Barry (Bill Hader), un asasin plătit deprimat, care are o revelație în carieră odată ce descoperă fascinanta lume a teatrului din Los Angeles. Eroul nostru revine în această vară în al doilea sezon din Barry.
Better Call Saul (sezonul V)
Sunt foooooarte în urmă cu peripețiile avocatului Saul Goodman (Bob Odenkirk), dar sper că până la vară, când va avea premiera al V-lea sezon, voi reuși să recuperez.
Black Mirror (sezonul V)
Ee, uite că eu sunt singurul om abonat la Netflix care n-a văzut Black Mirror. Nici măcar Bandersnatch nu am văzut. Însă promit să mă organizez cât de curând, pentru că Netflix a anunțat premiera celui de-al V-lea sezon pentru 2019.
The Crown (sezonul III)
Oh, de la Black Mirror trecem la unul dintre serialele mele favorite: The Crown. Se schimbă distribuția, Queen Elizabeth II e acum mai în vârstă și mai înțeleaptă (și interpretată de Olivia Colman), însă intrigile de la curtea regală continuă. Citește și: 4 seriale la care să te uiți dacă ți-a plăcut The Crown
The End of the F***ing World (sezonul II)
Mie mi s-a părut mișto primul sezon, cu toată călătoria lui James (Alex Lawther) și a Alyssei (Jessica Barden), așa că-s tare curioasă cum vor evolua cei doi adolescenți în noul sezon.
Homecoming (sezonul II)
Cei de la Amazon au dat lovitura cu Julia Roberts și Homecoming, chiar vă super-recomand acest serial. În primul sezon am făcut cunoștință cu Heidi (Roberts), o femeie care a lucrat la Homecoming, o organizație menită să îi consilieze pe soldați și să îi ajute să revină la viața de civil. Trecutul ei începe să iasă la iveală în clipa în care Departamentul de Apărare American încearcă să afle de ce a plecat Heidi de-acolo și care este adevărata poveste din spatele deciziei sale.
Mindhunter (sezonul II)
Primul sezon a fost destul de tulburător, cu toți acei criminali intervievați pentru un studiu pornit de doi agenți FBI, care încearcă să afle motivațiile din spatele acțiunilor macabre ale celor mai periculoși infractori. Sper că și al doilea se va ridica la nivelul așteptărilor.
The New Pope (sezonul I)
Un nou an, un nou papă! După succesul pe care l-a avut The Young Pope, Paolo Sorrentino și HBO fac din nou echipă pentru The New Pope, serial care va avea premiera în 2019. Și în care, alături de Jude Law, va fi și John Malkovich, care cel mai probabil va juca rolul noului papă. seriale 2019 de neratat
Foto: HBO