Menu
Special / Topuri / TV

La ce seriale ne uităm primăvara aceasta?

Cum vine un anotimp nou (bine, e mult spus anotimp nou, afară nu prea sunt semne de primăvară, din păcate), hop și eu cu noi recomandări de seriale de primavara. Mă rog, nu anotimpul influențează această listă, doar că mi-am propus ca, măcar o dată la trei luni, să văd ce mai apare nou (sau vechi) în materie de seriale și să fac o serie de recomandări.

În lunile următoare nu sunt lansate foarte multe titluri noi, dar cel puțin se întorc câteva dintre preferatele noastre. Care sunt acestea? Haideți să le vedem.

Marvel’s Jessica Jones (sezon 2) seriale de primavara

Despre Jessica Jones am mai povestit în câteva rânduri aici, pe Moviecore, însă profit de faptul că cel de-al doilea sezon va avea premiera pe 8 martie pe Netflix ca să vă mai recomand o dată acest serial. L-am  văzut acum doi ani, convinsă de actrița Krysten Ritter (Confessions of a Shopaholic, 27 Dresses), și mi-a plăcut mult că ea nu e nici pe departe supereroina perfectă. Jessica umblă în jeanși – deci fără costum de fițe aici, îi bate pe toți cei care o enervează (în principiu pentru că poate și pentru că e neobișnuit de puternică) și, din când în când, se ocupă și de niște sticle de alcool. Iar în condițiile astea, cum să nu o iubești? Dacă ați urmărit primul sezon, știți deja că este un personaj care îi dă mari bătăi de cap, pe care îl învinge la finalul sezonului. Însă influența lui continuă să o bântuie pe Jessica Jones, care în al doilea sezon încearcă să afle, cu ajutorul celei mai bune prietene, Trish (Rachael Taylor), mai multe date despre trecutul ei, despre cum a ajuns să fie supereroina cu puterile de acum. În sezonul doi se întorc vechile cunoștințe ale Jessicăi, vecinul ei junkie Malcolm (Eka Darville), dar și avocata Jeri Hogarth (Carrie-Anne Moss), cu care Jess continuă să aibă o relație complicată, însă apar și personaje noi. Pe care o să le descoperiți și voi din 8 martie.

Atlanta (sezonul 2)

Dacă vă plac poveștile cu muzică și, mai ales, cu rapperi, Atlanta sigur o să vă placă. Și nu mă uit des la seriale sau filme de comedie, dar la ăsta vă jur că am râs mult. Serialul e creat de actorul Donald Glover, care joacă și rolul principal, cel al lui Earn Marks, un rapper din Atlanta, care încearcă să dea lovitura pe piața muzicală. Primul sezon a avut zece episoade, iar cel de-al doilea a fost lansat la începutul lunii și va avea 11 episoade.

Love (sezonul 3) seriale de primavara

Îmi place atât de mult serialul ăsta (eu de-abia l-am început, dar el a ajuns la sezonul al treilea, care urmează să fie lansat pe Netflix pe 9 martie), încât mă enervez la culme că l-am descoperit de-abia acum. Love e făcut de Judd Apatow, adică nenea ăla care a scris și a produs filme și seriale precum Girls, The 40-Year-Old Virgin, Knocked Up sau Trainwreck. Serialul pornește de la întâlnirea accidentală dintre rebela Mickey (Gillian Jacobs) și timidul Gus (Paul Rust), doi oameni care au o muuuulțime de păreri despre dragoste și relații, păreri bazate pe experiențele dezastruoase pe care le-au avut. Vi-l recomand, chiar mi se pare o resursă prețioasă insuficient exploatată a Netflixului.

Good Girls (sezonul 1)

Dacă vă era dor de Christina Hendricks din Mad Men sau dacă v-a plăcut Desperate Housewives și vă doriți ceva asemănător, Good Girls este serialul pe care să-l treceți pe lista de must see. Trei mame dintr-o suburbie americană, exasperate de dramele din viețile lor și, mai ales, de problemele cu banii, hotărăsc să jefuiască un supermarket. Și așa cum bănuiți, nu e întotdeauna o idee bună să pui la cale un jaf, mai ales dacă nu ai experiență și dacă magazinul pe care plănuiești să-l „ataci” aparține mafiei. 😀

The Handmaid’s Tale (sezonul 2) seriale de primavara

Știți deja că a fost serialul meu preferat de anul trecut, așa că aștept cu nerăbdare al doilea sezon, care pare unul chiar mai întunecat și periculos decât primul (da, nici eu nu mă gândeam că e posibil după evenimentele șocante din primul). Sunt foarte curioasă cum vor evolua lucrurile pentru Offred (Elisabeth Moss), mai ales că acum serialul nu va mai avea cartea lui Margaret Atwood drept suport. Sezonul doi din The Handmaid’s Tale va putea fi urmărit la HBO GO începând cu 26 aprilie.

Westworld (sezonul 2)

Și dacă tot vorbeam despre seriale faine, sezonul doi din Westworld are premiera la HBO și HBO GO pe 23 aprilie. Nu știu cât de departe va ajunge nebunia de această dată, dar știu sigur că au ridicat ștacheta foarte sus cu primul sezon.

Rise (sezonul 1) seriale de primavara

Rise se anunță a fi un competitor serios pentru Glee și celelalte seriale pentru adolescenți (bine, degeaba zic asta, că mie chiar mi s-a părut interesant trailerul Rise, deci cred că mă voi uita și eu). Produs de NBC, serialul, care se lansează în martie, urmărește poveștile unor elevi de liceu ghidați de un profesor pasionat și dedicat unui program de actorie.

The Royals (sezonul 4)

Una dintre plăcerile mele vinovate, The Royals, serialul produs de E!, revine pe 11 martie. Dacă ați aterizat mai târziu în lumea serialelor cheesy, aflați că The Royals e tot o poveste inspirată de familia regală britanică (pentru că tot e la modă subiectul în perioada asta), numai că nu e nimic inspirat din realitate. O avem pe Elizabeth Hurley în rolul unei regine care n-are nicio treabă cu protocolul regal, îi avem pe William Mosely (Peter din Chronicles of Narnia) și Alexandra Park în rolul prințișorilor răsfățați (și foarte amuzanți), și mai avem un bodyguard gata să salveze mereu situația (Tom Austen). Ah, și coloana sonoră e foarte tare, de-abia aștept sezonul patru să SHAZAMuiesc la greu!

Heathers (sezonul 1) seriale de primavara

Foarte multe seriale pentru adolescenți primăvara asta! Heathers e versiunea televizată a filmului omonim din 1988 (cu Winona Ryder în rol principal), o comedie neagră despre o adolescentă care plănuiește să îi omoare pe colegii săi cei cool și populari, care o terorizează în permanență.

Santa Clarita Diet (sezonul 2)

Ce? Să nu-mi spuneți că nu v-ați uitat la Santa Clarita Diet. Păi vă face Drew Barrymore să râdeți până lesinați! Sheila are o viață minunată și o familie frumoasă, numai că, într-o zi, moare. Bine, nu moare de tot, doar se transformă. Într-o persoană care mănâncă oameni. Practic, un canibal. De-abia aștept să o revăd pe Drew în al doilea sezon (din 23 martie, pe Netflix)!

Foto: Netflix

No Comments

    Leave a Reply