Star Wars: The Last Jedi – cel mai recent film din celebra franciză – readuce Forța și mai aproape de fanii universului creat de George Lucas, reușind cu măiestrie să păstreze elemente din episoadele vechi, dar să le aducă un suflu nou în noua trilogie dezvoltată sub umbrela Disney. În regia lui Rian Johnson, pelicula reprezintă continuarea episodului VII, The Force Awakens, apărut în 2015.
Star Wars reprezintă o amplă saga despre spațiul cosmic, concepută de George Lucas. Universul imaginat de el cuprinde aventurile unor personaje fantastice într-o galaxie îndepărtată, acum mult, mult timp. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la debutul seriei, primul film apărând în 1977. După acesta au urmat alte două filme, la o distanță de câte trei ani fiecare, generând o adevărată frenezie în rândul oamenilor și dând naștere unui adevărat fenomen cinematografic și nu numai.
După alți 15 ani, fanii au fost surprinși cu o foarte așteptată continuare de alte trei episoade, a căror acțiune se desfășoară înaintea primei serii. În 2012, Disney a cumpărat compania Lucasfilm și a anunțat noua trilogie a seriei, primul episod fiind lansat în 2015.
În noul film, eroii din The Force Awakens se alătură legendelor galactice într-o aventură epică, care descifrează mistere ale Forţei vechi de generaţii și scot la lumină adevăruri despre trecut care le vor surprinde atât pe personajele noi, cât și pe spectatori.
Dacă nu ați ajuns încă să vedeți Star Wars: The Last Jedi la cinema, te asigur că o să te țină cu sufletul la gură. În mod remarcabil, noul film are un mare impact vizual, fiind în același timp foarte uman. Nu este puțin lucru pentru o mașinărie aproape indestructibilă, care a pornit acum 40 de ani și care încă merge, nedând semne de uzură, scriu cei de la The New York Times.
În Star Wars: The Last Jedi îi revedem pe Mark Hamill (Luke Skywalker), Carrie Fisher (Leia), Adam Driver (Kylo Ren), Daisy Ridley (Rey), John Boyega (Finn), Oscar Isaac (Poe Dameron), Lupita Nyong’o (Maz Kanata), Gwendoline Christie (Căpitanul Phasma), Laura Dern (Amiralul Holdo) şi Benicio Del Toro (DJ).
Filmul este distribuit în cinematografe de Forum Film România şi este disponibil în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos, subtitrat si dublat.
ÎȚI RECOMAND ȘI:
Star Wars: The Last Jedi: filmul la care chiar trebuie să mergeți toți!
No Comments